Caută
Close this search box.

Încă 16 noi infectări, confirmate în România. 139 de cazuri de coronavirus în țara noastră

pandemia

Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus din România a ajuns, duminică după-amiază, la 139, ultimele confirmări de diagnostic venind la încă 16 persoane cu vârste cuprinse între 5 şi 71 de ani. În acelaşi timp, 9 persoane au fost declarate vindecate.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, duminică, încă 16 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus.

„Astăzi au fost confirmate 16 cazuri noi, după cum urmează: 4 cazuri în Bucureşti, 4 în Arad, 3 în Braşov, 2 în Brăila şi câte 1 caz în Constanţa, Teleorman şi Iaşi.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacţi ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 16 persoane au vârsta cuprinsă între 5 ani şi 71 de ani. Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Constanţa şi se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienţilor este bună, cu excepţia bărbatului internat la spitalul Victor Babeş, care a prezentat complicaţii, dar a cărui stare este ameliorată”, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.

Reamintim că sâmbătă, 14 martie, România a intrat în scenariul 3 de intervenţie pentru pandemia de coronavirus, după ce au fost confirmate peste 100 de cazuri de COVID-19 în ţară. În acest context, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a instituit noi măsuri pentru a evita răspândirea de COVID-19.

Dacă în scenariul doi erau interzise evenimentele publice cu o prezenţă mai mare de 100 de persoane, de sâmbătă sunt restricţionate adunările care implică mai mult de 50 de persoane.

Se restricţionează activităţile culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spaţii închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetica, săli de jocuri de noroc şi cazinouri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri