Caută
Close this search box.

Incident la frontieră. 12 români veniţi din Italia REFUZĂ să intre în carantină

Un număr de 12 cetăţeni români care se întorceau din Italia, marţi, cu trei autoturisme, vor fi preluaţi în această seară de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş şi vor fi plasate într-un loc de carantină.

Cei 12 români din Italia au încercat să ascundă poliţiştilor de frontieră din vama Cenad ţara din care vin, pentru a evita carantina, informează Poliţia de Frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

„Astăzi, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-au prezentat la intrarea în ţară 12 cetăţeni români, şase adulţi şi şase minori, care călătoreau în trei autoturisme înmatriculate în Italia.

Cu ocazia efectuării formalităţilor, persoanele le-au declarat poliţiştilor de frontieră că vin din localitatea Torino, Italia, şi că doresc să ajungă acasă, în localitatea cărăşeană Bocşa. La controlul sanitar uman, întrucât reprezentantul DSP Timiş le-a adus la cunoştinţă că trebuie să intre în regim de carantină pe o perioadă de 14 zile, cetăţenii români şi-au modificat declaraţia iniţială, susţinând de această dată că se întorc în ţară din Germania”, arată un comunicat al Poliţiei de Frontieră remis, marţi seara, Agerpres.

Persoanele au devenit recalcitrante, solicitând finalizarea formalităţilor de frontieră şi permiterea continuării călătoriei, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin pentru restabilirea ordinii publice colegilor din cadrul Poliţiei Timiş şi al Jandarmeriei Timiş.

FOTO: tion.ro

În urma cercetărilor, vor fi întocmite dosare penale pentru fals în declarații pentru cei 12 români sosiţi din Italia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri