Caută
Close this search box.

Legea prin care Institutul Levantului, condus de Emil Constantinescu, devine instituţie publică autonomă – sesizată la CCR de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului.

Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea criticată contravine unor norme şi principii constituţionale„, susţine şeful statului în sesizarea de neconstituţionalitate transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.

El arată că această lege i-a fost transmisă de Parlament spre promulgare pe 11 martie.

Preşedintele Iohannis indică faptul că Ordonanţa are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, „în scopul adoptării unor măsuri care să îmbunătăţească modul de desfăşurare a activităţilor, prin clarificarea statutului juridic al acestei instituţii, stabilirea obiectivelor şi reglementarea statutului personalului angajat”.

Analizând preambulul actului normativ şi expunerea de motive a proiectului de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 66/2019, reiese faptul că ordonanţa de urgenţă a fost emisă în considerarea necesităţii ‘clarificării statutului, a regimului de funcţionare şi subordonare, precum şi a încadrării personalului de studii avansate din România, în scopul asigurării condiţiilor necesare funcţionării în cele mai bune condiţii a instituţiilor publice, astfel încât să poată fi atinse obiectivele avute în vedere de legiuitor la înfiinţarea acestor structuri’. (…) Motivele enunţate de iniţiatorii actului normativ nu sunt de natură să justifice o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată sau realizată pe calea procedurii obişnuite de legiferare„, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Şeful statului apreciază în sesizare că adoptarea OUG nr. 66/2019 s-a realizat cu încălcarea exigenţelor constituţionale şi a jurisprudenţei CCR.

Viciul de neconstituţionalitate extrinsec nu poate fi acoperit prin legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă, motiv pentru care apreciem că, atât OUG nr. 66/2019, cât şi legea de aprobare a acesteia supusă controlului de constituţionalitate sunt neconstituţionale în ansamblu„, se mai arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

El spune că din această lege rezultă că ISACCL este o autoritate a administraţiei centrale de specialitate şi are un caracter autonom.

Noul statut al ISACCL – instituit prin modificările aduse Legii nr. 117/2017 de OUG nr. 66/2019 şi, implicit, prin legea supusă controlului de constituţionalitate – nu se poate circumscrie în afara dispoziţiilor strict şi limitativ prevăzute de legiuitorul constituant în cuprinsul prevederilor art. 116 şi art. 117 din Legea fundamentală„, susţine Iohannis.

Şeful statului precizează că Legea de aprobare a OUG nr. 66/2019 a fost adoptată cu încălcarea art. 117 alin. (3) din Constituţie, fiind neconstituţională în ansamblul său. De asemenea, el indică faptul că adoptarea de către Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională a Legii de aprobare a OUG nr. 66/2019 s-a realizat cu încălcarea competenţelor constituţionale prevăzute de art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, viciu procedural ce atrage neconstituţionalitatea legii supuse controlului de constituţionalitate, în ansamblul său.

Preşedintele Iohannis mai argumentează că norma privind conducerea Institutului este neclară şi imprecisă din multiple perspective.

În primul rând, este incert numărul membrilor acestui organism de conducere, neprecizându-se numărul fiecărei categorii de membri. În al doilea rând, faţă de forma anterioară modificărilor introduse de OUG nr. 66/2019, s-a eliminat reglementarea referitoare la modalitatea de desemnare a celor 5 personalităţi academice străine din rândul membrilor Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă, nefiind clar cui aparţine competenţa desemnării acestora. În al treilea rând, este neclar care este numărul de personalităţi academice desemnate de preşedintele Institutului, iar reglementarea este una lacunară, neprecizând criteriile pentru realizarea acestor desemnări. În final, dispoziţia este lacunară şi din punct de vedere al întinderii mandatului Consiliului ştiinţific, modul de formulare al acesteia fiind contrar exigenţelor de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie„, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Şeful statului susţine că reglementarea referitoare la preşedintele instituţiei este lipsită de claritate şi logică, din moment ce chiar acesta numeşte unii membri ai Consiliului ştiinţific, legea neprecizând care este ordinea realizării acestor proceduri şi ce se întâmplă în cazul în care funcţia de preşedinte este vacantă, iar Consiliul ştiinţific este incomplet.

Cu toate că unul dintre motivele enunţate de iniţiatorii OUG nr. 66/2019 este cel al asigurării bunei funcţionări a ISACCL, dispoziţiile nu prevăd aspecte referitoare la încetarea calităţii de membru al Consiliului ştiinţific, respectiv încetarea mandatului de Preşedinte. Din această perspectivă, dispoziţiile anterior menţionate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii„, afirmă preşedintele Iohannis.

El susţine că, din modul de formulare a atribuţiilor ISACCL, o parte dintre acestea se suprapun cu cele ale altor autorităţi publice, interferând cu prevederi ale unor legi aflate în vigoare.

Preşedintele Klaus Iohannis solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că atât Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, cât şi ordonanţa de urgenţă aprobată sunt neconstituţionale în ansamblu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri