Numărul pacienților de coronavirus în România este încă mic, iar 90% dintre cazurile confirmate sunt „de import”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.

Suntem mult sub capacitatea de explozie a sistemului sanitar. De aceea suntem proactivi. Echipa de miniştri a luat măsuri foarte dure, de tipul celor luate în China. Avem încă un număr mic de pacienţi, dar care se distribuie uniform pe teritoriul României. Se distribuie uniform deoarece a fost acest influx masiv de români întorşi din afară. 90% din cazuri sunt cazuri de import. Strategia de luptă este o strategie de tip militar, este o bătălie logistică.

Avem experţi în logistică de la Ministerul Apărării Naţionale şi reuşim împreună să organizăm baza de date, stocurile pe care le avem la nivel naţional. Acum suntem într-o relativă penurie, dar avem tot ce trebuie pentru spitalele de fază unu. Institutele de boli infecţioase din ţară sunt primele care primesc pacienţi şi avem acolo o capacitate de absorbţie de 2.200 de pacienţi.

În faza doi (…) se adaugă institutele de pneumologie cu încă câteva mii de paturi.

La faza a treia se adaugă spitalele de urgenţă şi spitalele universitare. La faza a treia sper să nu ajungem”, a explicat ministrul Sănătăţii, la Antena 3, citat de Mediafax.

Conform sursei citate, între faza a doua şi a treia, la nivelul Bucureştiului vor fi instituite spitale mobile.

Noi trebuie să concentrăm expertiza, nu putem să punem spitalul mobil în câmp, ca să fie un coşmar logistic să aduci medici şi asistente medicale. Identificăm în proximitatea spitalelor de boli infecţioase amplasamente. (…) (Aceste spitale – n.red.) sunt o structură tip container – cort, o structură hibridă folosită foarte mult pe teatrele militare foarte mult”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

116 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 2 =