Caută
Close this search box.

O femeie din Bucureşti a anunţat Poliţia că fiica sa şi concubinul acesteia, întorşi din Franţa, nu stau în izolare la domiciliu

O femeie din Bucureşti a anunţat Poliţia că fiica sa şi concubinul acesteia, întorşi din Franţa în urmă cu câteva zile, nu stau în izolare la domiciliu.

În urma sesizării femeii, procurorii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, informează Agerpres.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost înregistrat la data de 19.03.2020 dosarul penal nr. 2380/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 18.03.2020, o persoană de sex feminin a sesizat Secţia 7 Poliţie cu privire la faptul că fiica sa împreună cu concubinul acesteia, care s-au întors pe 16.03.2020 din Franţa, nu respectă măsura izolării impusă de autorităţile competente. Din verificările efectuate a rezultat că cele două persoane au intrat în România, la data de 16.03.2020, prin PCTF Nădlac, ocazie cu care au completat declaraţia pe proprie răspundere referitor la respectarea măsurii izolării, fiecare la adresa la care domiciliază”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În cauză a fost informată Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri