Caută
Close this search box.

Simona Halep acuzată de o nedreptate: „Sunt până la moarte împotrivă! E cea mai proastă decizie din istoria tenisului”

Britanica Samantha Smith (48 de ani) a comentat schimbarea din tenisul feminin și acuză că WTA face o nedreptate. Smith i-a dat ca exemplu pe Simona Halep (2 WTA, 28 de ani) și pe Darren Cahill.

Din februarie, jucătoarele pot primi sfaturi de la antrenori din tribune oricând în timpul meciului, nu doar la on court coaching. Smith a dat-o exemplu pe Simona Halep, care-și permite un antrenor mai bine cotat.

„Simona Halep își permite un antrenor de top”
„Mi se pare că lucrurile au luat-o într-o direcție complet greșită! Sunt până la moarte împotriva deciziei! Cred că este cea mai proastă din istoria tenisului feminin.

Este complet incorect! Ce facem când Simona Halep, care își permite un antrenor de top precum Darren Cahill, care îi câștigă meciurile în mod regulat în circuit, dă peste o jucătoare venită din calificări, care nu are banii necesari să aibă un antrenor? Este nedrept! E complet nedrept! De ce au adus așa ceva în jocul nostru?!”, a spus Sam Smith la postul Channel 9, potrivit ziare.com.

„Sunt tradiționalist pentru că sunt în vârstă și sunt adeptul vechii metode, a ideii ca jucătorul să rezolve singur problemele, dar evoluăm ca sport. Vom fi surprinși să vedem că dacă e permis, antrenorii nu vor da prea multe sfaturi. Dacă aș fi putut să-i transmit ceva Simonei în meciul cu Mertens i-aș fi spus: «Hey, Simona. ține-ți linia». Nu era ceva complicat, dar în unele momente avea tendința să facă pasul în spate”
Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, în ianuarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri