Caută
Close this search box.

Televiziunile PSD nu s-au gândit la asta când au rostogolit povestea cu starea de urgenţă

starea de urgenţă

Potrivit OUG 1 din 21 ianuarie 1999, starea de urgență se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În plus, mare parte din deciziile administrative sunt trecute în subordinea ministerului de Interne.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a cerut președintelui Românei, declararea stării de urgență în România în contextul crizei coronavirusului.

Dacă se declară stare de urgență, autoritățile pot decide raționalizarea alimentelor, închiderea temporară a unor stații de carburant, să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune sau rechiziționarea de bunuri.

Potrivit normei amintite, ”starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale care se instituie în cazul iminenței producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre”.

Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns, cu excepția drepturilor omului și libertăților fundamentale, numai în măsura în care situația o cere.

Astfel, ”la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență”.

Starea de urgență se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României. În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate.

În cazul instituirii stării de urgență, coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine Ministerului Administrației și Internelor. În plus, Poliția Comunitară poate fi militarizată, în totalitate sau numai în anumite unități administrativ-teritoriale, și își va desfășura activitatea în subordinea MAI.

Mai mult, Ministerul Apărării Naționale sprijină forțele Ministerului Administrației și Internelor, la cererea acestuia, în baza aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Pe durata stării de urgență, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea primului-ministru.

Autoritățile au următoarele atribuții și răspunderi: să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație, să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun, să efectueze razii, să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor, să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezență nu se justifică, să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora, să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice, să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune, să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate.

Măsuri care se pot dispune pe durata stării de urgență: închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, precum și rechiziționarea de bunuri, potrivit legii.

Încălcarea dispozițiilor ordonanțelor militare ori a ordinelor emise pe timpul stării de urgență atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz.

Nerespectarea prevederilor constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri