Starea de urgență este instituită, potrivit Articolului 93 din Constituție, de președintele României, care solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
”Având în vedere enunțarea în spațiul public/mediul online a posibilelor măsuri care pot fi luate în cadrul stării de urgență, fără a se menționa faptul că NU toate aceste măsuri sunt luate în mod obligatoriu, menționăm faptul că vor fi avute în vedere DOAR acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19). Facem apel la responsabilitate și în acest caz în modul de prezentare a cadrului legal și a măsurilor care pot avea legatura cu motivul pentru care a fost anunțată decizia referitoare la starea de urgență”, au transmis autoritățile, după decretarea stării de urgență.
Instituirea stării de urgență este reglementată de OUG 1 din 1999. Starea de urgență poate fi instituită pe o perioadă de maximum 30 de zile.
Pe durata stării de urgență, instituită în cazul iminenței producerii ori producerii unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea primului-ministru.
Starea de urgență privește situații de criză ce impun măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și securității naționale, a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.
Starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situații:
a) existența unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale;
b) iminența producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.
Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns, cu excepția drepturilor omului și libertăților fundamentale prevăzute la art. 3^2, numai în măsura în care situația o cere și cu respectarea art. 53 din Constituția României, republicată.
La instituirea stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență.
Ce măsuri pot lua autoritățile când este instituită starea de urgență:
închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.
rechiziționarea de bunuri, potrivit legii
să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune;
să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate
să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute
