Caută
Close this search box.

UE alocă 18,5 milioane de euro României pentru fructe, legume şi lapte în şcoli

Comisia Europeană a publicat, marţi, bugetul alocat schemei UE pentru şcoli, în anul şcolar 2020/2021, respectiv 145 milioane de euro pentru distribuţia de fructe şi legume precum şi 105 milioane de euro pentru distribuţia de lapte către elevi, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Din suma totală, România beneficiază de 18,5 milioane de euro, dintre care 7,8 milioane de euro pentru distribuţia de fructe şi legume la care se adaugă 10,7 milioane de euro pentru distribuţia de lapte în şcolile participante la program. Comparativ, în anul 2019/2020, Comisia Europeană (CE) a alocat României suma de 17,68 milioane de euro pentru programul lapte, fructe şi legume în şcoli, dintre care 10,815 milioane de euro pentru programul de distribuire a laptelui în şcoli şi suma de 6,866 milioane de euro pentru programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli.

Comisia Europeană subliniază că în anul şcolar 2018/2019 schema UE a garantat faptul că peste 20 de milioane de copii din întreaga Uniune Europeană au primit lapte, fructe şi legume în timpul şcolii, la aceasta adăugându-se măsuri educaţionale referitoare la agricultură şi la o dietă echilibrată.

„În contextul actual, este cu atât mai important ca toţi copii din întreaga Europă să ştie şi să înţeleagă de unde vine hrana noastră. Graţie schemei UE pentru şcoli, copiii pot învăţa despre nutriţie şi agricultură, în paralel cu adoptarea unor obiceiuri de alimentaţie sănătoasă. Am luat măsuri pentru a ne asigura că schema ia în considerare faptul că şcolile au trebuit să fie închise pe întreg teritoriul european din cauza pandemiei de coronavirus. Dar este important să continuăm să privim înainte, să pregătim viitorul şi să transmitem un semnal important că viaţa va continua, odată ce am întors, în mod colectiv, această pagină”, a declarat comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, potrivit Agerpres.

În fiecare an şcolar, acestui program i se alocă o sumă totală de 250 de milioane euro. Cu toate acestea, implementarea schemei în anul şcolar curent 2019/2020 este afectată de închiderea şcolilor pe întreg teritoriul UE, ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Comisia Europeană a oferit clarificări potrivit cărora criza curentă poate fi considerată un caz de „forţă majoră”. Acest lucru permite statelor membre care recunosc un astfel de caz să ramburseze furnizorii pentru produsele perisabile (fructe, legume, lapte) ce erau prevăzute pentru distribuirea în şcolile participante la schemă. Produsele în cauză pot fi, de asemenea, donate spitalelor, organizaţiilor caritabile şi băncilor de alimente sau altor organizaţii similare, pentru a ajunge la persoanele nevoiaşe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri