Comisia Europeană a anunţat marţi că a primit oferte de la producători care s-au oferit să vândă Uniunii Europene măşti sanitare, ochelari, halate şi alte echipamente necesare protejării personalului medical implicat în tratarea cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Anunţul a survenit la aproape o lună după ce executivul UE a lansat o solicitare în numele a 25 dintre cele 27 de state membre în vederea achiziţionării de echipamente de protecţie medicale, în condiţiile în care oferta este insuficientă pe fondul unei creşteri exponenţiale din cauza răspândirii noului coronavirus.

Comisia a precizat că va examina ofertele primite. Echipamentele ar urma să fie disponibile în termen de două săptămâni după ce guvernele statelor membre vor semna contracte cu furnizorii respectivi.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a instituit un sistem de colectare a echipamentelor medicale (prin intermediul rescEU), astfel încât livrările necesare pentru combaterea COVID-19 să poată ajunge rapid la statele membre care se confruntă cu o penurie de echipamente. Aceste echipamente sunt necesare pentru a trata pacienţii infectaţi, pentru a proteja personalul sanitar şi pentru a ajuta la încetinirea răspândirii virusului.

De asemenea, statele membre îşi unesc forţele în baza Acordului de achiziţii publice comune pentru cumpărarea de echipamente individuale de protecţie, de ventilatoare ce susţin funcţia respiratorie şi de articole necesare pentru testarea coronavirusului. Colaborarea în acest fel le va oferi o poziţie mai puternică pe piaţa mondială.

RescEU face parte din mecanismul de protecţie civilă al UE, care consolidează cooperarea dintre ţările UE în domeniul protecţiei civile. De la crearea rescEU în 2019, UE poate sprijini în mod direct statele membre afectate de dezastre atunci când capacităţile naţionale sunt suprasolicitate. Datorită mecanismului de protecţie civilă al UE, peste 1.800 de cetăţeni au fost deja repatriaţi din toată lumea după apariţia COVID19.

64 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 7 =