Caută
Close this search box.

Un TIR încărcat cu textile a luat foc în Vama Arad

Un TIR încărcat cu produse textile a luat foc şi a ars în întregime la intrarea în curtea Vămii de Interior Arad, unde şoferul se afla pentru formalităţi, pompierii reuşind să limiteze flăcările astfel încât să nu se extindă la clădire.

Incendiul a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2,00, intervenind Detaşamentul de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere.

În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent şi generalizat la autotren, favorizat de prezenţa din abundenţă a materialului combustibil, autocamionul fiind încărcat cu materiale textile. Intervenţia a fost una dificilă, pentru că autocamionul se afla chiar la intrarea în curtea instituţiei şi exista posibilitatea propagării flăcărilor la clădirea vămii„, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Echipajele au reuşit să stingă flăcările după aproximativ trei ore, iar clădirea vămii nu a fost afectată.

Pompierii au stabilit cauza probabilă a izbucnirii incendiului, respectiv frecare mecanică la sistemul de frânare, care prezenta defecţiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri