Caută
Close this search box.

VIDEO. România și Roxen, șanse mari de câștig la EUROVISION, pe locul 1 la pariuri în țara gazdă!

Cântăreața Roxen va reprezenta România la concursul muzical Eurovision care va avea loc anul acesta la Rotterdam. Piesa „Alcohol you” se află în topul pariurilor și are șanse mari să câștige finala programată pentru luna mai în Olanda. Melodia artistei a fost aleasă duminică la finalul unui show de aproape trei ore care a avut loc la Buzău.

Roxen și piesa „Alcohol you” pe locul 2 în topul pariurilor pentru Eurovision Rotterdam
Solista Roxen, pe numele adevărat Larisa Roxana Giurgiu, este de-a dreptul încântată de faptul că va reprezenta țara noastră la Eurovision Song Contest 2020 care va avea loc la Rotterdam, în Olanda. Melodia „Alcohol you” a fost pe placul juriului și telespectatorilor care au votat-o în număr mare având șanse uriașe la finala din luna mai având în vedere topul făcut de casele de pariuri.

După ce duminică piesa artistei originare din Cluj a fost pe primul loc în ceea ce privește șansele de câștig, azi a ajuns pe locul doi, dar suntem totuși în top 5 cele mai frumoase și mai apreciate melodii pentru finala concursului muzica internațional. Așadar, nu este exclus ca melodia cântăreței Roxen să câștige anul acesta.

Cântăreața în vârstă de 20 de ani cântă de la vârsta de 7 ani și a mărturisit că melodia sa preferată este chiar „Alcohol you” și este o piesă care-i reprezintă întocmai stilul muzical. Clujeanca își dorește ca melodia să ajungă tot mai sus în topurile muzicale și mai ales, să câștige Eurovision anul acesta.

„Alcohol You este o piesă pe care o simt cu toată fiinţa mea şi pe care o trăiesc de fiecare dată când o cânt. Mă reprezintă stilul ei şi mă bucur foarte tare că şi publicului şi juriului le-a plăcut şi au votat-o. Le mulţumesc tuturor!

Toată această susţinere înseamnă enorm pentru mine şi mă motivează atât personal, cât şi ca artist, să muncesc mai mult, să fiu din ce în ce mai dedicată şi să fac muzică. Îmi doresc ca melodia Alcohol You să ajungă cât mai sus, să fie la fel de apreciată şi de publicul din străinătate şi, de ce nu, votată la Rotterdam.

Am emoţii foarte mari, dar sunt constructive şi mă ajută să pregătesc show-ul pentru Eurovision 2020, să pot ajunge prin tot ceea ce transmit cât mai aproape de oameni”, a mărturisit Roxen imediat după aflarea rezultatului de duminică seară, 1 martie, de la Buzău, informează g4media.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri