Guvernul va mări pensiile la 1 septembrie conform legislaţiei în vigoare, iar întrebările repetate ale reprezentanţilor PSD pe tema creşterii pensiilor stârnesc teamă populaţiei, a declarat miercuri Violeta Alexandru, la audierile din comisiile parlamentare.

„Eu sunt cât se poate de clară, aplicăm legea, banii sunt prevăzuţi în buget, orice întrebare care se repetă pe această temă nu face decât să inducă în populaţie o stare de îngrijorare cum că lucrurile nu ar fi aşa.

Repetând întrebarea, sugeraţi că aş ascunde vreun răspuns. Nu, răspunsul este acesta pe care l-am dat şi data trecută: banii sunt prevăzuţi în buget. Răspunsul meu nu este echivoc, este clar: banii sunt în buget, legea va fi aplicată.

Dacă sunt necesare corecţii, vom comunica public dacă sunt necesare, punctual, modificări, dar nu în sensul de a nu respecta creşterea pensiilor începând din toamna acestui an.

Cu cât întrebaţi, nu faceţi decât să stârniţi o teamă în populaţie. Răspunsul meu este acelaşi: vom mări pensiile, vom mări salariile, banii sunt în buget, acesta este răspunsul meu de fiecare dată când mă veţi întreba”, a reacţionat Violeta Alexandru la interpelările parlamentarilor PSD.

Ministrul desemnat pentru Muncă şi Protecţie Socială a declarat, după audieri, potrivit Agerpres, că la nivelul Guvernului nu există nici un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare privind pensiile, care prevede creşterea cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie 2020.

„Sunt într-o comunicare constantă cu ministrul Finanţelor, cel care urmăreşte evoluţia încasărilor la Buget, modul în care economia reacţionează, inclusiv la schimbările din plan politic, şi anume această situaţie de instabilitate politică.

Nu am nici un semnal care să mă determine să-mi schimb punctul de vedere şi afirmaţiile publice pe subiectul aplicării legii pensiilor, am prevăzut banii în buget, vor fi creşteri de pensii şi salarii, nu am nici un motiv să fac o altă afirmaţie decât cea pe care o cunoaşteţi.

În ceea ce mă priveşte, nu s-a pus în discuţie în echipa guvernamentală propunerea de modificare a acestei legi, dacă se va pune, voi comunica public, dar nu este cazul în acest moment.

Eu am o lege, ca ministru al Muncii trebuie să o pun în aplicare, aşa voi face, la momentul creării bugetului am fost implicată pentru ca în buget să apară sumele necesare, banii sunt acolo. Nu s-a pus în discuţie nici un proiect în legătură cu modificarea acesteia.”

72 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 7 =