Caută
Close this search box.

Adrian Lucaci, fost fotbalist la Steaua, a murit

Sportul românesc este din nou în doliu, la câteva săptămâni de la moartea subită a fostului portar Martin Tudor. Acum, un alt fost jucător care a activat la Steaua s-a stins din viață în urma unei boli incurabile.

Adrian Lucaci, fost fotbalist și antrenor, s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani, după ce mult timp a luptat cu o boală incurabilă, potrivit anunțului făcut de Federația Română de Fotbal.

Născut la 28 iunie 1966, în Arad, Adrian Lucaci a evoluat pe postul de fundaș central. A bifat 190 de meciuri în prima ligă a fotbalului românesc și 150 de partide în eșalonul secund. Cu Steaua a cucerit eventul în ediția 1987-1988 a Diviziei A.

Lucaci a fost apoi antrenor al mai multor echipe din zona Aradului, între care Telecom Arad, Șoimii Lipova, Universitatea Arad, și conducător la cluburi din Divizia C și D. În perioada 2010-2014 a făcut parte din Comisia de Competiții a AJF Arad.

Un alt sportiv de la UTA a murit săptămâna trecută
Săptămâna trecută, Gheorghe Czako II, un alt fost fotbalist de la UTA, a încetat din viață, la vârsta de 75 de ani. Acesta câștigase cu ”Bătrâna Doamnă” două titluri de campion, în edițiile 1968/ 1969 și 1969/ 1970.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri