Caută
Close this search box.

Ajutoarele de șomaj care expiră se prelungesc automat, până la sfârșitul stării de urgență

şomaj

Persoanele care beneficiază de șomaj și cărora urma să le expire perioada în care au dreptul la indemnizația aferentă primesc în continuare banii respectivi, până când se încheie starea de urgență, se arată într-o ordonanță de urgență, care se aplică deja de aseară.

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului 53/2020, care a apărut aseară în Monitorul Oficial, persoanele care au dreptul la șomaj în baza Legii 76/2002 beneficiază de acest ajutor până la sfârșitul stării de urgență (14 mai 2020, de principiu), dacă perioada de acordare urma să se termine în timpul stării de urgență.

„Prin derogare de la dispozițiile art. 39 alin. (1) și art. 40 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele care se încadrează în una dintre situațiile prevăzute la art. 17 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, perioada de acordare a indemnizației de șomaj, stabilită în condițiile legii, se prelungește până la încetarea stării de urgență decretate”, prevede actul normartiv la articolul III.

La articolul 39 din Legea șomajului scrie că șomerii au dreptul la indemnizație în funcție de stagiul de cotizare. Mai precis, cine a cotizat cel puțin un an la sistemul asigurărilor de șomaj (taxele salariale plătite de angajator) primește indemnizație timp de șase luni, cine a cotizat cel puțin cinci ani primește indemnizație timp de nouă luni, iar cine a cotizat mai mult de zece ani primește indemnizație timp de 12 luni. Suma acordată lunar diferă și ea în funcție de stagiul de cotizare.

La articolul 40 al legii se face referire la absolvenți, care primesc indemnizația de șomaj timp de șase luni, într-un cuantum fix. Ajutorul se acordă o singură dată pentru fiecare formă de învățământ absolvită (liceu, licență, masterat, doctorat).

Conform Legii șomajului, persoanele care pot beneficia de acest drept sunt acele persoane rămase fără loc de muncă, care nu au niciun venit sau care au venituri venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință (500 de lei).

Potrivit legislației în vigoare, cei care vor să solicite șomaj trebuie să se afle într-una dintre situațiile următoare:

le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor;
le-a încetat mandatul pentru care au fost numiți sau aleși, dacă anterior nu au fost încadrați în muncă sau dacă reluarea activității nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului;
le-a încetat mandatul pentru care au fost aleși, în situația persoanelor care își desfășoară activitatea în funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;
le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor;
au încheiat contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează venituri sub 500 de lei;
au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă și nu au reușit să se încadreze în muncă;
reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unitățile la care au fost încadrați în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activității, sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora;
le-a încetat contractul de mandat sau contractul de management;
le-a încetat activitatea desfășurată în baza raportului juridic, conform căruia au realizat venituri de natura celor salariale din alte state ale Uniunii Europene, din motive neimputabile;
sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ, cu vârsta de cel puțin 16 ani și nu s-au putut angaja într-o perioadă de 60 de zile de la terminarea școlii;
sunt absolvenți ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap, cu vârsta de cel puțin 16 ani și nu au reușit să se încadreze în muncă.
Așadar, dacă unei persoane îi expira dreptul la indemnizație la sfârșitul lunii aprilie 2020, de exemplu, aceasta va primi automat bani inclusiv pentru prima jumătate a lunii mai 2020.

Starea de urgență a început pe 16 martie și urmează să țină cel puțin până pe 14 mai 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri