Caută
Close this search box.

ANPC a închis Piaţa Rahova din Bucureşti şi pescăria din Piaţa Moghioroş

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a făcut mai multe controale în pieţele din Bucureşti şi a decis închiderea Pieţei Rahova, care îşi desfăşoară activitatea într-un cort, fără acces la utilităţi sau toalete publice şi a pescăriei din Piaţa Moghioroş deoarece peştele proaspăt era păstrat în condiţii improprii, nu în spaţii frigorifice, iar cel congelat avea arsuri de congelare ce îl făceau impropriu pentru consum.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că a început o serie de acţiuni de control premergătoare sărbătorilor pascale, la nivelul întregii ţări, pentru a verifica modul în care comercianţii îndeplinesc prevederile Ordonanţelor militare adoptate până în acest moment, menite să prevină răspândirea noului coronavirus Covid-19, precum şi felul în care respectă drepturile consumatorilor, īn timp ce derulează activităţile comerciale, intensificate de apropierea acestei sărbători.

Astfel, echipele Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au efectuat pe data de 9 aprilie, verificări în câteva dintre cele mai importante pieţe agroalimentare Capitală, comisarii găsind mai multe nereguli.
Una din deciziile luate de ANPC a fost închiderea Pieţei Rahova.

“S-a dispus închiderea Pieţei Rahova, care, īn timpul lucrărilor de consolidare a clādirii, îşi desfăşoară activitatea, provizoriu, într-un cort de mari dimensiuni, fără acces la utilităţi sau toatete publice, fără să dispună de cântarul cumpărătorului şi care nu respecta niciuna dintre prevederile Ordonanţelor militare referitoare la măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19 (nu se respecta distanţa socială dintre comercianţi, numărul de persoane care să se afle în acelaşi timp în incintă, prezenţa dezinfectantelor la dispoziţia comercianţilor şi cumpărătorilor)”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că a fost interzisă şi folosirea vitrinelor cu prăjituri, mezeluri şi brânzeturi din Economatul situat în Piaţa Rahova din cauza condiţiilor insalubre de depozitare a produselor în aceste agregate. De asemenea, comisarii ANPC au constatat nerespectarea prevederilor Ordonanţelor militare referitoare la măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19, referitoare la numărul de persoane care să se afle în acelaşi timp în incintă, prezenţa dezinfectantelor la dispoziţia comercianţilor şi cumpărătorilor.
O altă decizia a fost închiderea pescăriei din Piaţa Moghirioş din cauza mai multor nereguli.

“S-a constatat că exista la vânzare peşte proaspăt cu modificari organoleptice, miros şi consistenţă a cărnii specifice peştelui alterat, fiind păstrat în condiţii improprii, în afara spaţiilor frigorifice, fără stratul corespunzător de fulgi de gheaţă. Peştele congelat prezenta arsuri de congelare, fiind impropriu pentru consum uman (fiind congelat fără a dispune de linie de producţie specifică)”, mai precizează comunicat ANPC.

Echipele de control au dat două amenzi, în valoare de 12.000 de lei şi a fost retrasă de la comercializare întreaga cantitate de peşte găsită.

De asemenea, comisarii ANPC au constatat că la pieţele 16 Februarie şi Domenii nu erau respectate prevederile Ordonanţelor militare. Astfel, nu existau anunţurile privitoare la respectarea distanţei sociale, a intervalului orar în care este permisă deplasarea la cumpărături a persoanelor de peste 65 de ani. Din acest motiv, reprezentanţii celor două pieţe au primit un avertisment şi au obligativitatea remedierii acestei situaţii în 24 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri