Secretarul de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat, a atras atenţia cu privire la faptul că relaxarea măsurilor ar trebui însoţită de mai multă responsabilitate din partea cetăţenilor. Printre activităţile care ar putea fi permise oficialul a menţionat inclusiv plimbările în parcuri

„Aceste măsuri vor fi spuse. Vor fi luate treptat. Sunt măsuri compensatorii care vor exista. Se va purta mască în anumite zone. Toate aceste aspecte vor fi anunţate din timp. Relaxarea după 15 mai nu înseamnă că a trecut riscul sau pericolul. Dacă nu respectăm măsurile de igienă vor exploda cazurile. Când încep măsurile de relaxare, respectarea unor noi reguli trebuie să fie şi mai strictă de către populaţie”, a spus Raed Arafat la pentru Mediafax.

De asemenea, Raed Arafat a precizat că va fi elaborat un set de recomandări de sănătate publică care vor viza industria HORECA.

„Vor începe măsurile de relaxare de la 15 mai, dar vor fi treptate. Vor fi unele recomandări de sănătate publică în ceea ce priveşte industria HORECA. Faptul că încep măsurile de relaxare nu înseamnă că nu trebuie să fim precauţi. Se relaxează unele lucruri, dar cetăţenii trebuie să fie mult mai responsabili”.

Chestionat în legătură cu privire la ce fel de activităţi ar putea fi relaxate după 15 mai, secretarul de stat în MAI a răspuns că „Vor fi relaxate anumite activităţi care îţi permit să duci o viaţă mai aproape de normal. Să poţi să te duci în parc, la un joc de tenis etc”.

480 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 2 =