Testele actuale de diagnosticare a infecţiei virale COVID-19 nu detectează trei bolnavi din zece, potrivit unor estimări, o marjă de eroare care nu ar avea însă legătură cu fiabilitatea lor şi care s-ar explica adeseori printr-o prelevare necorespunzătoare.

Este vorba despre ceea ce specialiştii au denumit fals negativ: un pacient contaminat, a cărui infecţie nu a fost depistată de un test. Un astfel de fals negativ are drept consecinţă neizolarea unei persoane, deşi aceasta este în realitate contagioasă.

Câteva cazuri spectaculoase au marcat recent opinia publică. În Franţa, adolescenta de 16 ani decedată la sfârşitul lunii martie după ce a fost infectată cu noul coronavirus fusese testată negativ de două ori, înainte de a fi declarată în cele din urmă pozitivă.

„Aceste falsuri negative apar în până la 30% din cazuri”, a declarat medicul James Gill, profesor onorific la Warwick Medical School din oraşul britanic Coventry. „Din 100 de pacienţi testaţi, 30 rămân nedepistaţi”, a confirmat Francois Blanchecotte, preşedintele Sindicatului biologilor din Franţa.

Nu testul în sine reprezintă cauza acestui fenomen, ci modul în care a fost realizată prelevarea. Sensibilitatea testului este de „98% atunci când prelevarea este corectă”, a subliniat medicul Francois Blanchecotte.

Tehnica utilizată, denumită RT-PCR, este o metodă de amplificare a materialului genetic al virusului.

Pentru a realiza acest lucru, medicii trebuie să caute virusul în secreţiile bolnavului. Prelevarea este efectuată introducând în profunzime un tampon (asemănător beţişorului de urechi) în nasul pacientului. Acesta este stadiul în care poate să se producă o manevră necorespunzătoare.

„Trebuie ca tamponul să fie introdus destul de în profunzime, nu doar la intrarea în nas”, a subliniat Andrew Preston, profesor la Universitatea Bath din Anglia.

Într-adevăr, virusul nu este prezent peste tot: pentru a fi siguri că prelevarea este corectă, medicii nu trebuie să se oprească la nivelul nărilor pacientului, ci să traverseze fosele nazale şi să ajungă până în partea superioară a faringelui. Este o manevră dezagreabilă pentru pacient, dar care, paradoxal, garantează succesul operaţiunii de testare.

„Dacă virusul nu este prezent pe tampon, rezultatul va fi negativ”, a insistat profesorul Preston.

În anumite ţări, prelevările nu sunt făcute la nivelul nasului, ci al gurii. „Şi în acel caz, tamponul trebuie să ajungă până în partea din spate a gâtului, nu doar în interiorul obrajilor”, a adăugat profesorul Preston.

Aceste imperative tehnice i-au determinat pe anumiţi experţi să se declare neîncrezători faţă de testele realizate în sistem „drive-in”, în timpul cărora pacienţii rămân în automobilele lor.

Un alt factor de eroare este momentul în care a fost realizată prelevarea.

„Cantitatea virală poate să varieze în funcţie de pacient şi de stadiul infecţiei”, a explicat Al Edwards, profesor la Universitatea Reading din Marea Britanie.

„Chiar şi cu o tehnică perfectă (de prelevare, n.r.), un pacient infectat poate să nu iasă pozitiv, de exemplu atunci când se află foarte devreme în faza de incubaţie sau chiar la sfârşitul bolii, când cea mai mare parte a virusului a fost eliminată din organism”, a concluzionat specialistul britanic.

697 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 2 =