Caută
Close this search box.

Care mască ne protejează mai bine de coronavirus

Pandemia de coronavirus continuă să se răspândească în toate regiunile de pe glob, context în care tot mai multe persoane se întreabă care dintre cele trei tipuri de măști recunoscute oficial de către Organizația Mondială a Sănătății (OSM) trebuie purtate pentru a SE proteja mai bine de COVID-19: FFP1, FFP2 (n95) sau FFP3. Toți mai mulți români vor să afle informațiile despre diferențele dintre aceste tipuri de măști având în vedere proporțiile pe care le-a luar răspândirea COVID-19 în lume: peste 1.270.000 cazuri de infectări raportate deja la începutul lunii aprilie, 264.837 cazuri recuperate, 45.893 situații grave, aproape 70.000 decese.

Măștile respiratorii sunt confecționate dintr-un material conceput pentru a filtra aerul sau impuritățile și se bazează pe un sistem de clasificare ce indică nivelul de protecție pe care îl oferă.

Măștile FFP se diferențiază de alte două tipuri de măști, care sunt la îndemâna populației: măștile simple și măștile chrurgicale. Măștile simple nu sunt concepute pentru a proteja tractul respirator al purtătorului, în timp ce măștile chirirgicale oferă o protecție minimă. Ele sunt capabile să te protejeze de stropi, salivă dar nu și de picăturile foarte fine emise de respirație (aerosoli). Acest tip de protecție este oferit doar de măștile de tip FFP (măștile cu filtru).

Protecția oferită de măștile FFP1: eficiența minimă a filtrului este de 78%-80%

Măștile de tip FFP1 protejează împotriva particulelor mari și solide. Purtarea acestui tip de mască este potrivită numai pentru protecția împotriva substanțelor iritante, dar care nu sunt dăunătoare. Din acet punct de vedere eficiența minimă a filtrului este de 78%-80%.

Tipul de măști FFP1 este folosit în special în situații în care anumite substanțele pot provoca apariția unor iritări la nivelul tractului respirator.

În situații în care alte substanțe prezintă un risc crescut asupra sănătății, cauzând diverse boli respiratorii, masca de tip FFP1 nu oferă o protecție suficientă. Pentru că am spus că tipul de măști FFP1 este util în special pentru protejarea de substanțe solide și pentru oprirea particulelor mai mari, o utilizare largă a lor se realizează în sectorul construcțiilor sau în industria alimentară,

Acestea filtrează cel puțin 80% din particulele găsite în aer cu o dimensiune de până la 0,6 μm și pot fi utilizate atunci când valoarea limită a expunerii profesionale nu este depășită de mai mult de 4 ori. Deși este cea mai accesibilă opțiune penru populație, măștile de tip FFP1 nu au o eficiență ridicată în oprirea infectării pentru persoana pe care o poartă. Chiar și așa specialiștii recomandă acest tip de mască pentru că oprește o persoană infectată deja și care poartă masca să răspândescă în rândul celorlalți noul coronavirus.

Măștile de tip FFP2 (n95): blochează particulele periculoase în proporție de 94%

Măștile de tip FFP2 reprezintă un nivel superior de protecție comparativ cu măștile de tip FFP1. Ele sunt echivalentul european al măștilor N95 utilizate în SUA, capabile să blocheze particulele mici aflate în aer, cu o dimensiune de până la 0,6 μm, în proporție de 94%, scrie electric-world.ro.

Spre deosebire de măștile FFP1, tipul de măști de protecție FFP2 pot bloca substanțe dăunătoare sănătății și capabile să provoace modificări genetice. Unul dintre elementele care diferențiază măștile FFP 2 este sistemul de filtrare cu strat de carbon activ. Acesta permite stoparea expunerii la aerosoli, ceață și fum. Acesta este motivul pentru care măștile de tip FFP2 sunt folosite în industria grea, cea metalurgică sau ce minieră.

În ceea ce privește folosirea pentru evitarea infectării cu noul coronavirus, OMS recomandă folosirea unei măști de tip FFP2, în ciuda faptului că protecția nu este totală. Anumiți aerosoli lichizi pot trece în anumite condiții de filtrul măștilor de tip FFP2.

Măștile de tip FFP3, cel mai înalt grad de protecție

Măștile care oferă cel mai înalt nivel de protecție sunt cele de tip FFP3, care protejează împotriva substanțelor în concentrații uriașe. FFP 3 poate bloca atât aerosoli lichizi cât și pe cei solizi. Protocoalele OMS actuale prezintă măști de față FFP3 pentru controlul infecțiilor cu virus și bacteriene atunci când contagiunea este răspândită prin tuse și strănut (cum ar fi coronavirusul), precizează ukmeds.co.uk.

De asemenea, sunt utilizate de către profesioniștii din domeniul sănătății atunci când manipulează substanțe chimice periculoase.

FFP3 oferă o protecție maximă atunci când vine vorba de inhalarea substanțelor. Mai exact, protecția este de cel puțin 99% atunci când vine vorba despre particule cu dimensiuni de până la 0,6 μm. Sunt, de asemenea, capabile să filtreze particulele toxice, cancerigene și radioactive.

Cu toate acestea, specialiștii atrag atenția că orice tip de mască poate deveni eficient pentru stoparea răspândirii coronavirusului, inclusiv măștile simple sau chirurgicale, pentru că o persoană infectată care poartă acest tip de protecție blochează transmiterea infecției în rândul contacților. Societățile asiatice care au o cultură a folosirii măștilor sunt date exemple în acest sens

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri