Caută
Close this search box.

Cazanciuc: Proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc, pe ordinea de zi a Senatului

robert cazanciuc

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a anunţat convocarea plenului acestui for, miercuri, de la ora 14,00, unicul punct pe ordinea zi fiind proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc.

Astăzi, de la ora 14.00, am convocat plenul Senatului cu un singur punct pe ordinea de zi. Senatorii PSD vor vota împotriva proiectului de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc!„, a scris Cazanciuc, miercuri, pe Facebook.

Camera Deputaţilor a adoptat tacit proiectul privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, acesta urmând să intre în dezbaterea Senatului, care este for decizional.

Ca urmare a faptului că termenul de dezbatere şi vot a fost depăşit în Camera Deputaţilor, iar acest for a constatat adoptarea tacită a proiectului în şedinţa din 23 aprilie, propunerea legislativă a trecut în forma depusă de iniţiatori – deputaţii UDMR Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy şi Biro Zsolt-Istvan. Raportul Comisiei pentru administraţie a fost de respingere.

Proiectul prevede ca „Ţinutul Secuiesc” să devină regiune autonomă cu personalitate juridică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri