Caută
Close this search box.

Ciolacu îl atacă pe Iohannis: Să vă fie ruşine! Aţi închis lumea în case. Vreţi şomeri, nu? Vreţi sărăcie şi austeritate

ciolacu

Marcel Ciolacu i-a cerut marţi lui Klaus Iohannis să nu mai jignească Parlamentul, pentru că nu parlamentarii sunt cei care au stat în izolare la Vila Lac, „cu piscină şi chelneri”.

Reacţia acestuia vine după ce şeful statului a criticat Parlamentul pentru legile populiste votate.

„Aţi închis lumea în case şi aţi tras obloanele firmelor. Aţi lăsat pe drumuri peste 1 milion de oameni. Pe alţii i-aţi trimis la export la cules de sparanghel în zone roşii din Europa! Nu aţi luat nici o măsură concretă, doar aţi făcut achiziţii la suprapreţ de la firmele de casă.

Să vă fie ruşine, aţi pus România pe harta corupţiei internaţionale legată de achiziţiile de echipamente medicale. La fel ca Bangladesh, domnule preşedinte european!

Domnule Iohannis, nu mai jigniţi Parlamentul! Nu noi am stat în izolare la Vila Lac cu piscină şi chelneri. Era supusul dumneavoastră, premierul Orban! Am lucrat în sistem video online, e adevărat domnule Iohannis. E inedit. Dar ştiţi de ce?!

Pentru că un iresponsabil de la PNL a venit infectat la Parlament, pentru că trebuia dumneavoastră să vă lansaţi candidaţii la alegerile locale.

Noi, în Parlament, am vrut să protejăm nivelul de trai al românilor şi capitalul românesc. Astea nu sunt legi populiste. Sunt legi votate de toate partidele politice, cu excepţia PNL într-adevăr”, a scris Ciolacu pe Facebook.

El a adăugat că liberalii au putut doar să conteste legile la CCR, „ca nu cumva vreun român să fie sprijinit acum”.

„Vreţi şomeri, domnule Iohannis?! Cât mai mulţi, nu?! Vreţi sărăcie, austeritate şi şomaj. La fel ca în 2009 – 2010! Pentru că altceva nu sunteţi în stare!

Domnule Iohannis – ridicaţi-vă o clipă ochii din sondaje, lăsaţi calculele electorale, testaţi populaţia şi veniţi cu un plan concret de redeschidere. PSD a întins o mână către dialog. Aţi refuzat-o!

Dar nu uitaţi că în timp ce dumneavoastră vă ţineţi de lupte politice, românii încep să trăiască de pe o zi pe alta. Vă asumaţi şi asta, domnule Iohannis?! (…)

Virusul nu mai e „o simplă răceală”, domnule preşedinte?! Vă amintiţi?! Dumneavoastră şi PNL aţi ignorat încă de la bun început pandemia care venea peste România! Ştiu, e simplu să spui că PSD e de vină, dar nu noi ne-am jucat luni de zile de-a anticipatele.

Acei „unii” din Parlament au fost nevoiţi să vă voteze un Guvern incompetent şi corupt, domnule Iohannis! (…) Am votat un Guvern care nu merita să fie votat! Dar am considerat că în plină pandemie România avea nevoie de stabilitate şi nu de anticipate”, a afirmat acesta.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu toţi politicienii ”au dorit să fie de partea care se ocupă de români”, adăugând că în Parlament a văzut un „spectacol ciudat”, ”un festival deplorabil instrumentat de aceiaşi politicieni care şi înainte de criză au avut un comportament destul de nociv şi cert demagogic”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri