Caută
Close this search box.

Cîțu: Am reuşit să împrumutăm de pe piaţa locală peste două miliarde de lei. Banii se duc pe salarii, pensii, ajutoare sociale, facturi, rambursări de TVA

Florin Citu

Ministrul Finanțelor a declarat, marți seară, că au fost împrumutate două miliarde de lei de pe piața locală, iar banii se vor duce în salarii, pensii și ajutoare sociale. Florin Cîțu a ținut să dea asigurări că pensiile și salariile nu sunt puse în pericol de criza declanșată de noul coronavirus.

„Asta fac în fiecare zi – caut surse de finanțare, sunt în contact cu pieţele financiare, cu toate instituţiile financiare internaţionale”, a declarat Florin Cîțu, la Realitatea Plus.

Acesta a precizat apoi că are o relație foarte bună cu sistemul financiar din România.

„Săptămâna trecută am reuşit să împrumutăm de pe piaţa locală peste două miliarde de lei, bani care se duc pe plata salariilor, pensii, ajutoare sociale, facturi, rambursări de TVA”, a mai susținut ministrul Finanțelor.

Liberalul a mai precizat că strategia de a se împrumuta la începutul anului, pentru care a fost „linșat” de PSD, se dovedește acum a fi una „câștigătoare”, „pentru că avem aceşti bani şi putem să fim confortabili dacă, Doamne fereşte, nu vom mai putea să ne finanţăm, să stăm liniştiţi o perioadă de timp”.

Cîțu a ținut apoi să se refere și la solidaritatea de care trebuie să dăm toți dovadă: „Costul acestei crize îl suportăm cu toţii, indiferent de domeniul în care ne aflăm. Bugetul a fost deja construit cu îngheţarea salariilor demnitarilor, a indemnizaţiei de hrană, a valorii voucherelor de vacanţă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri