Caută
Close this search box.

Era cel mai bun moment! Şefii Transgaz şi-au anonimizat veniturile

transgaz

Inadmisibil! Agenția Națională de Integritate a aprobat încălcarea legii la Transgaz. Angajații companiei controlate de statul român și-au anonimizat veniturile în declarațiile de avere, cu voia șefilor ANI, scriu Cătălin Antohe şi Sorin Ghica, pe Cetăţeanul.net.

Șeful Agenției Naționale de Integritate, Florin Ionel Moise, a aprobat, prin încălcarea legii – spun surse juridice, ca bașcanii plățiți cu sute de mii de euro la Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale Transgaz S.A. să nu mai declare public veniturile încasate.

Încălcarea legii a fost recunoscută oficial chiar de conducerea Transgaz, ca urmare a unei solicitări de presă a ziarului Cetățeanul.

„Urmare a solicitării dumneavoastră cu privire la aprobarea Agenției Naționale de Integritate de a anonimiza declarațiile de avere, vă informăm faptul că avem această aprobare”, este răspunsul Transgaz.

„Este adevărat, avem aprobare scrisă de la ANI să anonimizăm veniturile. Vă dați seama, suntem companie serioasă”, a spus purtătorul de cuvânt Transgaz.

La întrebarea dacă răspunsul în care se spune că ANI le-a permis celor din Transgaz să mascheze veniturile este aprobat de conducerea companiei, răspunsul a fost tranșant: „Toată corespondența cu presa este aprobată la cabinetul directorului general (Ion Sterian – n.r.)”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri