Incontestabil, Florin Călinescu este una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi. Reputatul actor respectă cu strictețe recomandările date de autorităț pentru a preveni și limita epidemia de COVID-19 și stă în casă. El a anunțat cu puțin timp în urmă ce s-a decis să facă.
„Stau acasa. Lucru manual”, a anunțat pe pagina sa de socializare Florin Călinescu. Mesajul postat a fost însoțit de o fotografie cu o pâine făcută în casă. Cum puține sunt lucrurile mai bune decât o pâine caldă, facută în casă și proaspăt scoasă din cuptor, internauții au reacționat imediat iar mulți nu și-au ascuns mirarea când au văzut ce a reușit să facă.
Postarea a strâns mii de likeuri și numeroase comentarii iar cei care îi urmăresc pagina de Facebook i-au urat sănătate și i-au admirat și apreciat „lucrul manual”. Alții, însă, l-au întrebat de unde a reușit să facă rost de drojdie.
„Stai acasă, foarte bine. Probabil aveți timp să observați unde se află țara noastră. Poate ieșiți în public și explicați cine a condus în ultimii 30 de ani Romania, de ce numai producem nimic, de ce avem oameni cu diplome (fara mers la școală) obținute pe bani, de ce numai avem agricultura, industrie, etc. Nu credeți că ar trebui arătați cu degetul? Poate sunt naiv”, a comentat unul dintre internauți.