Caută
Close this search box.

Haz de necaz: Unde sunt picnicurile de altădată…

Unde sunt picnicurile de altădată…

Pe când nu se pomenise de pandemii, (dictonul care a făcut istorie sub forma „Iarna nu-i ca vara” e pe cale să fie înlocuit cu „Masca nu-i ca basca”), primăvara aprindea în sufletele românilor o tradiție datând probabil din secolele trecute: evadarea cu gustare la iarbă verde. Sau, conform unui proces tipic meleagurilor mioritice, s-a pornit de la franţuzescul sclifosit „pycnique” şi, în mod firesc, s-a ajuns la viguroasele „grătar”, „paranghelie”, „chef de chef”, „băută”, „bere şi mici”.

În acele vremuri glorioase, poporul întreg se oferea voluntar ori de câte ori apărea o asemenea misiune importantă. Azi întâlnim (respectând, firește, omniprezenta „distanțare socială”) tot mai mulți admiratori ai izolării, care nu pricep de ce era mai plăcut să împarţi merindele cu furnicile şi să pescuieşti mingea copiilor din îngheţată, decât să consumi ceapa verde şi ridichile în balconul propriu. Mai ales că, de la adăpostul sigur al parapetului personal, se poate practica un sport care începe să fie la modă: azvârlirea surplusului de roșii în capul iresponsabililor fără mască.

Să ne amintim însă cum se petreceau lucrurile.

Un picnic, oricât de înflorit, nu era floare la ureche. Picniciștii se împărţeau în trei categorii. Prima o constituiau cei care, în dimineaţa plecării, îşi făceau cumpărăturile după placul inimii. Pate de ficat, brânză topită, şuncă, sardele, ouă, pâine, castraveţi, apă minerală, fursecuri, mititei, muştar, şerveţele, scobitori. Adunate în holul de la intrare, frumos împachetate, impecabil stivuite. Adesea, nu mai pleca nimeni la niciun picnic, pentru că nu mai erau bani de benzină. Dar ce minunat arătau toate, până erau cărate înapoi în casă…

Acum e mult mai simplu. Toate drumurile duc spre balcon. Citește textul integral AICI

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri