Caută
Close this search box.

În Vinerea Mare, preoții au început să împartă Paștile

În Vinerea Mare, una dintre cele mai triste zile din cursul anului bisericesc, când sunt rememorate patimile și moartea Mântuitorului Iisus Hristos, preoții, ajutați de voluntari, au început să ducă Sfintele Paști credincioșilor.

Părintele Bogdan Teleanu este preot în parohia Sfântul Pantelimon din Capitală. Ajutat de trei voluntari echipați corespunzător a împărțit enoriașilor 500 de pachete cu Sfintele Paști, pâinea stropită cu agheasmă și vin, sfințită în Joia Mare.

Și la Constanta preoții au făcut liste și trasee cu locuințele credincioșilor din parohie. Până în noaptea de Înviere, toți vor primi prescurile.

În Parohia Iosefin din Timișoara nu mai puțin de 2.800 de caserole cu pâine binecuvântată vor ajunge la enoriași, potrivit TVR.

Împărțirea Paștilor a început peste tot în țară chiar în Vinerea Patimilor, una dintre putinele zile din calendar când nu se oficiază Sfânta Liturghie și când credincioșii țin post negru până seara târziu.

FOTO: captură TVR

În Vinerea Mare, credincioșii ortodocși erau obișnuiți să treacă pe sub Sfântul Epitaf și să înconjoare biserica. Anul acesta, nici unul dintre aceste lucruri nu se  întâmplă din cauza pandemiei de coronavirus.

La slujba Prohodului și la procesiunea în jurul bisericii participă doar preoții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri