Direcţia Generală Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) a deschis o linie telefonică dedicată persoanelor care doresc să afle detalii despre situaţia anulării pachetelor turistice şi a rambursării sumelor achitate, potrivit unui anunţ postat marţi pe pagina de Facebook a Ministerului Turismului – actuala Direcţie Generală Turism din MEEMA.

La nivelul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri – Direcţia Generală Turism a fost instituit un call-center pentru persoanele care au întrebări referitoare la reprogramarea călătoriilor, anularea acestora şi implicit rambursarea sumelor achitate pentru pachetele de servicii, în contextul situaţiei epidemiologice actuale. Numărul de telefon este: 0751.122.311. Pe această cale, vă adresăm rugămintea să apelaţi acest număr de telefon doar dacă vă aflaţi într-una dintre situaţiile mai sus menţionate„, se menţionează în anunţul făcut de Direcţia Generală Turism din Ministerul Economiei.

La începutul acestei luni, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a făcut un apel la românii care au plătit avansuri la agenţiile de turism să nu meargă să ceară banii înapoi, „pentru că nu au de unde să-i dea şi riscă să introducă firmele în faliment”, arătând că lucrul cel mai prudent ar fi „să mai aştepte sau să ceară un voucher de la agenţie, o reprogramare”.

Sursă articol: Agerpres

372 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 8 =