Caută
Close this search box.

Metodă de testare pentru COVID-19, folosită în Germania, e aplicată şi în România

coronavirus

O metodă de testare pentru infecția cu COVID-19, folosită până acum în Israel și Germania, a început să fie aplicată și la Oradea.

Aceasta presupune testarea de grupuri formate din 32-64 de persoane pentru a determina potențialul infecțios al unui grup. Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Se întâmplă acum”, moderată de Tudor Barbu, Gheorghe Carp, managerul Spitalului Județean din Oradea, a explicat că este vorba despre o metodă de testare, utilizată și în cazul altor boli infecțioase.

”Nevoia ne-a învățat. Metoda se adresează grupurilor mai mari de oameni, sunt multe comunități la noi în care sunt cu zecile într-o familie, care stau împreună, și mai ales cei care au venit din străinătate, care nu pot fi despărțite și este foarte greu și foarte costisitor să testăm sute de oameni.

Atunci am apelat la această metodă care se practică în multe boli infecto-contagioase, și în malarie se practică această metodă. Eu am citit într-un mesaj trimis din străinătate că există această metodă, i-am rugat pe specialiștii din laboratorul Spitalului Clinic să examineze metoda, s-a ajuns la concluzia că este o metodă foarte bună și am și trecut la aplicarea metodei pentru cei care sunt în carantină, dar și pentru grupuri de doctori care nu sunt expuși direct.

La Oradea există un spital mare de 450 de paturi dedicat COVID-19, dar la Spitalul Județean, ca să rămână neafectat de infectări, trebuie să verificăm întotdeauna. Sunt grupuri, în secții neexpuse, care periodic sunt testați după această metodă, fiind foarte ieftină și foarte eficientă. La un grup de 32 de persoane, ca să ajungi la persoana infectată, dacă este una, trebuie să facem numai șase teste, și rămân 26 disponibile”, a explicat Gheorghe Carp la postul B1 TV.

Întrebat dacă metoda este bună, de ce nu este folosită peste tot, managerul Spitalului din Oradea a răspuns:

„După ce am pornit noi, acum o săptămână. Am citit că și la Timișoara se merge tot pe acest principiu și, spre surprinderea mea, și Satu Mare vrea să adopte. După părerea mea, este o metodă care ne poate ajuta, nu în determinarea individuală, dar pentru grupurile mari.

Se vorbea de acea testare în masă, despre care nimeni nu spunea cum se face, dar se va face. (…) Domnul ministru și domnul Arafat au fost informați de această metodă pentru că ei sunt cei care trebuie să fie informați. Pentru grupurile cărora le sunt destinate, au spus că sunt de acord”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri