Caută
Close this search box.

Numărul cadrelor medicale din Sibiu infectate cu noul coronavirus a crescut la 33

covid-19

Numărul cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus a crescut, miercuri, la 33. Este semnalat un caz în plus faţă de ziua precedentă: un asistent de la Spitalul CF.

Cadrele medicale infectate sunt de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul CF şi de la Serviciul de Ambulanţă Sibiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan, citată de Agerpres.

Cele mai multe cadre medicale infectate cu noul coronavirus sunt la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unitate în care sunt trataţi pacienţii adulţi cu COVID-19.

Potrivit Prefecturii Sibiu, mai sunt confirmaţi pozitiv şi doi medici şi un ambulanţier de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, precum şi doi asistenţi de la Spitalul CF Sibiu.

În judeţul Sibiu, de la debutul pandemiei şi până în prezent au fost efectuate un număr de 1.316 de teste. În ceea ce priveşte numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în judeţul Sibiu sunt 195 de persoane confirmate pozitiv şi 543 de persoane confirmate negativ. Până la data curentă au fost declarate vindecate şi externate 41 de persoane, iar 15 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv„, a anunţat miercuri Prefectura Sibiu.

La nivel național, miercuri, 9.710 de persoane sunt infectate cu Covid-19.

(sursa: Agerpres)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri