Caută
Close this search box.

Oficialii încalcă ordonanțele militare: Organizează conferințe de presă cu mai mult de 3 persoane

Oficialii încalcă ordonanțele militare, chiar dacă ordonă populației să respecte reguli clare de izolare și distanțare socială. Echipamentele de protecție pentru oficiali sunt obligatorii numai la întâlnirile cu șeful statului.

Ministrul Sănătăţii organizează conferințe la care participă mai mult de 3 persoane, potrivit TVR. La fel şi premierul Orban, care astăzi nu a purtat mască şi chiar a tuşit în microfoanele jurnaliștilor.

Autoritățile care fac apel aproape zi de zi ca românii să rămână în casă par să nu respecte ei înșiși cele scrise în ordonanțele militare, mai spune TVR.

Sâmbătă, premierul a făcut declarații în stradă, iar cel puțin 12 jurnaliști au asistat, deşi, conform ordonanţei militare, sunt interzise grupurile mai mari de 3 persoane.

Ședințele de Guvern se desfășoară în același spirit de încălcare a legii, participă mai mult de 3 persoane iar condiții de distanțare nu sunt respectate.

TVR afirmă că a cerut un punct de vedere de la guvern în acest sens, însă le-a fost refuzată solicitarea.

Și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a chemat 11 jurnaliști la o conferință de presă la sediul guvernului. Ce-i drept, aceștia au stat la distanță, dar întrebările au fost adresate de la același microfon. În plus, sâmbătă, șeful de la Sănătate a fost testat din nou pentru COVID-19, după ce șeful Corpului de control al ministerului a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

Nici autoritățile locale nu respectă măsurile despre care vorbesc. În urmă cu o săptămână, viceprimarul Capitalei a dat declaraţii presei fără să asigure protecția celor prezenți.

”Legea se respectă, dar doar la nivel înalt. Aleșii poartă echipament de protecție la întâlnirile cu șeful statului”, mai precizează articolul postat pe site-ul TVR.

Foto: formaremedicala.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri