Caută
Close this search box.

Orban solicită MAE să ajute românii din Spania să revină în ţară pe baza unei selecţii riguroase

orban

Premierul Ludovic Orban i-a solicitat ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, să înceapă, pe baza unei ”selecţii riguroase”, demersurile pentru a sprijini revenirea în ţară a cetăţenilor români aflaţi în Spania, urmare a mai multor solicitări venite din partea acestora.

„Am primit mai multe solicitări din Spania, din partea mai multor cetăţeni români, cetăţeni care au avut contracte de muncă, sezoniere, unele întrerupte – pe perioadă determinată – unele întrerupte la termen, altele întrerupte înainte de termen din cauza răspândirii epidemiei, care solicită să îi susţinem în revenirea în ţară.

Cum am procedat şi în Italia, cu o verificare foarte serioasă din partea Ambasadei, a consulilor noştri, trebuie făcute liste cu astfel de cetăţeni care chiar au nevoie şi pot să respecte condiţiile de revenire în ţară şi, la fel, cum am procedat anterior, cu sprijinul Ministerului Transporturilor, al companiei TAROM, să reuşim să îi readucem, în ţară.

Repet, aveţi mare grijă, că ştiţi ce am păţit cu avionul de la Barcelona”, a avertizat Ludovic Orban.

„Deci aici e vorba de o selecţie riguroasă, e vorba de cetăţeni români care într-adevăr au contracte, care sunt serioşi şi care, într-adevăr, merită întreaga noastră susţinere în vederea revenirii în ţară”, a declarat premierul joi, în şedinţa de Guvern.

La rândul său, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat că, la zborurile din Spania sau din alte state pe care le organizează Ministerul Afacerilor Externe, MAI va solicita, în prealabil, lista pasagerilor.

El a adăugat că pentru autorităţi este important să verifice şi „gradul de infracţionalitate”.

„Şi atunci pe listă putem evident să verificăm tot ceea ce intră în România”, a completat Vela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri