Caută
Close this search box.

Prima țară din lume care a scăpat de coronavirus

coronavirus

Groenlanda, insulă autonomă daneză, a anunțat că toate persoanele infectate cu SARS-CoV-2 sunt complet vindecate.

Groenlanda a ieșit bine din criza sanitară. Autoritățile au anunțat vindecarea celor 11 persoane care au contactat noul coronavirus, din cei 57.000 de locuitori, relatează Sciences et Avenir.

770 de persoane suspecte au fost testate iar toate cazurile confirmate au fost înregistrate în capitala Nuuk.

Toate persoanele bolnave au fost plasate în carantină și nici una nu a decedat în urma contactării virusului SARS-CoV-2.

Groenlanda și-a închis frontierele și a interzis deplasarea persoanelor cu bărcile și cu snowmobilele.

Autoritățile aveau temeri mari odată cu debutul pandemiei, în special din cauza lipsei de infrastructuri spitalicești, scrie lexpress.fr.

Astfel, Consiliul Circumpolar al Inuiților și-a exprimat îngrijorarea, la începutul lunii martie, față de o posibilă răspândire a coronavirusului în zona arctică, în condițiile lipsei de canalizare și de apă curentă în mai multe zone ale teritoriului.

Totodată, guvernul groenlandez a interzis vânzarea de alcool în capitala Nuuk și în regiunea capitalei pentru a limita violențele domestice cărora, potrivit premierului Kim Kielsen, le cad victime mai ales copiii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri