Caută
Close this search box.

Primele cazuri de infecții cu Covid-19 la Institutul Fundeni, cel mai mare spital din România

O asistentă medicală și doi pacienți de la Institutul Fundeni sunt infectați cu coronavirus. Pacienţii au fost transferaţi la spitale dedicate tratării pacienților cu COVID-19, iar asistenta, asimptomatică, a fost internată.

Cazurile COVID-19, depistate la Fundeni, nu pun în pericol activitatea Institutului, dă asigurări conducerea instituției.

Asistenta medicală asimptomatică a fost depistată vineri cu Sars-Cov2, declară managerul unității.

Am testat-o fiindcă am început să testăm personalul. Testăm pacienţii şi personalul. Testarea pacienţilor şi a personalului ne permite depistarea de timpuriu a oricărui posibil focar şi, totodată, identificarea cazurilor asimptomatice pentru continuarea în siguranţă a activiăţii unităţii medicale. Astfel am identificat o persoană complet asimptomatică şi am izolat-o, respectiv asistenta medicală„, a spus conf dr Anca Coliţă, managerul institutului Fundeni.

Asistenta medicală nu a intrat în contact cu nici un pacient. Atât ea, cât și toți cei care au intrat în contact cu ea, au purtat echipament de protecție.

Cei doi pacienţi infectați cu coronavirus au fost transferaţi în spitale dedicate COVID-19: „Orice pacient care necesită internarea în Institutul Clinic Fundeni este izolat, i se face testul COVID și stă în zona de izolare, singur în salon, până avem rezultatul testului. Dacă este negativ, se duce în zona verde a secției, dacă este pozitiv se transferă la spital dedicat COVID. Cei doi pacienţi au fost testaţi. Ei aşteptau rezultatul testului în izolare. Am făcut ancheta pentru fiecare din ei. Tot personalul cu care au intrat în contact a purtat echipament de protecție. Când am primit testul pozitiv, i-am transferat„, a explicat prof. dr. Alina Tănase, directorul medical al Institutului Fundeni.

La Institutul Fundeni se fac teste pentru coronavirus începând din 6 aprilie. În prezent, se fac 160 de teste pe zi.

În curtea Institutului Fundeni este construit, zilele acestea, un mini-spital modular de triaj format din 7 containere, destinat triajului pacienților suspecți de coronavirus.

Spitalul este aproape gata și a fost construit în timp-record (puțin peste o săptămână) în urma unei strângeri de fonduri lansate de un ONG înființat chiar de medicii de la Fundeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri