Caută
Close this search box.

Primul pacient cu tumoră cerebrală, confirmat cu COVID-19, operație cu succes la Spitalul de Neurochirurgie din Iași

O femeie din judeţul Suceava, diagnosticată cu tumoră cerebrală şi confirmată ca fiind infectată cu noul coronavirus, a fost operată, în cursul serii de luni, de o echipă de şapte specialişti de la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi.

Cel care a condus echipa medicală care a operat tumora a fost managerul Spitalului de Neurochirurgie, medicul neurochirurg Lucian Eva.

Pacientul este o femeie în vârstă de 65 de ani, din judeţul Suceava, care a fost internată în urmă cu zece zile la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi după ce a fost diagnosticată cu glioblastom.

În urma testelor făcute la Spitalul de Neurochirurgie, ea a fost diagnosticată pozitiv şi cu virusul COVID-19, transmite Agerpres.

Am operat primul pacient cu tumoră cerebrală, infectat cu virusul COVID-19, cu succes. A fost o operaţie unică pentru întreaga echipă, care a durat trei ore. A fost o intervenţie chirurgicală aparte şi, am putea spune, chiar sub presiune. Asta datorită faptului că am fost nevoiţi să purtăm combinezoane şi echipamente de protecţie speciale, în contextul infecţiei cu virusul COVID-19. În sala de operaţie au fost şapte cadre medicale. Ele au fost instruite impecabil, toate procedurile de pregătire şi intervenţie fiind respectate cu stricteţe, iar într-un final eforturile noastre au fost încununate de succes. Intervenţia s-a terminat aseară (luni seară n.r.) la 22,30. În ciuda faptului că am fost costumaţi cu toţii ca nişte ‘cosmonauţi;, a fost o intervenţie emoţionantă pentru întreaga echipă„, a declarat Lucian Eva.

El a explicat că intervenţia chirurgicală nu putea fi amânată, starea de sănătate a pacientei fiind precară încă de la prima zi de spitalizare. În cazul în care nu ar fi fost operată în cel mai scurt timp, femeia risca să moară, potrivit acestuia. Intervenţia chirurgicală a fost făcută cu ajutorul tehnologiei ultraperformante, unică în ţară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri