Caută
Close this search box.

PSD depune moţiuni simple împotriva miniștrilor Cîțu și Oros

marcel ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat marți că formațiunea pe care o conduce va depune în Parlament moțiuni simple împotriva ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, și ministrului Agriculturii, Adrian Oros. Social-democrații îi reproșează lui Cîțu mai ales modul în care a pus la punct programul IMM Invest, iar pe Oros îl acuză că nu a ajutat agricultorii și că nu a interzis exportul de cereale, dată fiind seceta din acest an.

Marcel Ciolacu: S-au împrumutat aproape 40 de miliarde de lei, nimeni nu ne spune ce s-a întâmplat cu acești bani.

Marcel Ciolacu a anunțat marți că social-democrații vor depune moțiuni simple împotriva miniștrilor Finanțelor și Agriculturii. Liderul PSD i-a reproșat lui Cîțu faptul că nu a ajutat întreprinderile mici și mijlocii afectate de criza coronavirsului, căci platforma IMM Invest, creată în acest scop, nu a funcționat încă de la lansare.

„Am hotărât, cu colegii mei: vom depune două moțiuni simple, la Camera Deputaților și la Senat, în ceea ce-i privește pe domnu ministru Cîțu și pe domnul ministru Oros. Ținând cont că domnul ministru Cîțu a mai trecut printr-o moțiune la Senat, de data aceasta o s-o depunem la Camera Deputaților, așa încât să fie evident că toate forțele politice, în afară de PNL, nu mai doresc să aibă de-a face cu un asemenea ministru.

Îl rog public pe domnul Cîțu să înceteze toate minciunie din spațiul public. Nu are nicio legătură o moțiune simplă cu nu știu ce site blocat de OZN-uri și extratereștii din creierul dânsului”, a declarat Ciolacu.

Liderul PSD a făcut referire la site-ul IMM Invest, care a picat chiar din prima zi. Ministrul Finanțelor a vorbit atunci despre un atac al adversarilor politici ai guvernului PNL: „Probabil aceleasi personaje care arunca cu noroi in tot ceea ce face Guvernul au atacat site-ul IMM INVEST. Nici eu si nici romanii onesti care au acum nevoie de aceste resurse nu ne asteptam la o asemenea ticalosie. Nicio problema. Continuam. Mergem inainte. Aflam cine este in spatele acestui atac si ii voi prezenta public. De un lucru va asigur pe toti. Pe perioada cat site-ul nu functioneaza nu se inregistreaza nimeni in acest program”.

Platforma IMM Invest va permite întreprinderilor mici și mijlocii din România să își asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau investiții, prin accesarea unor credite garantate de statul român. Florin Cîțu a dat asigurări că site-ul va fi funcțional de săptămâna aceasta.

„Venim cu moţiune simplă, pentru că nu se mai poate trăi în acest joc fără nicio proiecţie şi fără nicio justificare. S-a ajuns la 1,7 deficit bugetar în trei luni, s-au împrumutat aproape 40 de miliarde de lei, nimeni nu ne spune ce s-a întâmplat cu acești bani”, a mai spus Ciolacu.

PSD îi reproșează lui Adrian Oros că nu a fost interzis exportul de cereale

Marcel Ciolacu i-a reproșat ministrului Agruculturii, Adrian Oros, că nu interzice exporturile de cereale, în condițiile în care 2020 e un an secetos. De altfel, chiar ministrul a vorbit despre această problemă și a anunțat , tot marți, ajutor în sprijinul agricultorilor.

Ciolacu i-a cerut lui Oros să explice de ce nu este interzis exportul de cereale: „Sunt ferm convins că nu ne va răspunde, exact cum nu răspunde nici Cîțu”.

Președintele PSD a mai precizat că moțiunile vor intra în dezbatere cel târziu săptămâna viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri