Caută
Close this search box.

PSD îl ameninţă cu un dosar penal pe Marcel Vela

psd

PSD neagă vehement informaţiile prezentate de Marcel Vela, conform cărora primarii PSD îi vor incita pe credincioşi să ia cu asalt bisericile, în noaptea de Înviere, pentru a crea tulburări cu forţele de ordine.

„Îi atragem atenţia domnului ministru Vela că răspândirea de informaţii false constituie infracţiune”, susţine PSD.

„Ministrul Vela încearcă să-şi acopere incoerenta măsurilor adoptate prin ordonanţele militare aruncând, din nou, vina pe PSD.

Este ruşinos să vii să invoci ZVONURI pentru a fundamenta o decizie luată la nivel oficial. Ministrul Vela decredibilizeaza total Ministerul pe care îl reprezintă, aruncând bârfe în spaţiul public.

Din păcate, această situaţie nu este singulară pentru reprezentanţii PNL, care au procedat identic atunci când au interzis exporturile de produse agricole. Întâi au luat decizia, apoi au revenit asupra ei, scuzându-se lamentabil că nu au avut date. La fel au acţionat şi în cazul bugetarilor, când au jucat alba-neagra cu trimiterea acestora în şomaj tehnic.

Îi atragem atenţia domnului ministru Vela că răspândirea de informaţii false constituie infracţiune. De aceea, îl somam public să aducă dovezi pentru cele afirmate, altfel credibilitatea sa, care oricum lasa de dorit, va fi egală cu ZERO”, anunţa PSD într-un comunicat de presă.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat miercuri că protocolul MAI-BOR este necesar întrucât primarii PSD urmau să îi incite pe credincioşi să nu respecte restricţiile şi să meargă cu forţa la biserici, încercând să provoace astfel o intervenţie în forţă a jandarmilor şi poliţiştilor. „Ca la 10 august”, a arătat Vela.

„Sâmbătă, cetăţeni din anumite partide vor să creeze diversiuni, să incite cetăţenii să asalteze bisericile. Urma să se creeze diversiuni gen 10 august. Credincioşi care ascultau de primarul pesedist, care să spun clar… Mulţi eroi politici încearcă să se folosească de acest eveniment pentru a câştiga puncte electorale.

Unii incitau credincioşii să asalteze bisericile. Se folosesc de acest eveniment sacru pentru a-şi crea imagine şi puncte. Pentru a evita aceste gânduri ale unor politicieni care sfătuiau credincioşii să asalteze bisericile, atunci am convenit cu BOR să găsim o cale de mijloc, astfel încât să se împlinească toate nevoile: oamenii să primească lumina, slujba să se facă de preot şi oamenii să o urmărească la televizor”, a declarat Vela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri