Caută
Close this search box.

Sălbăticie. Zeci de mii de chinezi incineraţi. Oameni vii aruncaţi în crematoriu

china

Numărul mare al rudelor celor morți din cauza coronavirusului arată clar acum că numărul raportat oficial de China, 3331, este cât se poate de departe de realitate, dar lucrul acesta se văzuse foarte bine și când rudele celor decedați au stat la rând să ia urnele cu cenușa acestora.

Pe lângă asta, unii dintre cei care au avut de recuperat cenușa rudelor au descoperit în urne și obiecte care nu aparținuseră răposaților. O locuitoare a districtului Jiang’an din Wuhan, Liu, a relatat pe rețelele de socializare chinezești că a găsit catarama unei centuri bărbătești în urna în care i s-a spus că este cenușa mamei sale, iar un locuitor din districtul Hongshan a găsit urme dintr-o coroană stomatologică de ceramică în urna cu numele tatălui sau, deși acesta nu avusese o astfel de lucrare dentară.

Între timp crematoriile din Wuhan au lucrat în continuu la arderea trupurilor celor decedați din cauza îmbolnăvirii cu Covid-19, iar chinezii care locuiesc acolo au avut o imagine mai exactă a dezastrului ascuns de autoritățile comuniste. Se estimează acum că au fost arse trupurile a mai bine de 40.000 de chinezi în săptămânile din urmă.

O sursă apropiată de industria crematoriilor din Wuhan, numita Ma, a relatat pentru Radio Free Asia despre cuptoarele care, după ce au lucrat fără întrerupere pentru o vreme, s-au stricat, iar cele rămase acum ard trupurile la grămadă pentru a putea face față numărului mare de decedați depozitați care trebuie incinerați cât mai repede – din cele 30 de crematorii din Wuhan, acum mai funcționează doar 24.

Aceeași sursă a relatat despre bolnavi băgați cu forța în sacii pentru crematoriu când încă mai erau în viață: ”O bătrână a povestit despre cum a fost pus un bolnav într-un sac și trimis la cuptor deoarece nu se mai putea face nimic pentru a fi salvat.

Unii vorbesc despre videoclipuri făcute pe ascuns în crematorii, cu țipetele care se auzeau din cuptoare”, a mai spus Ma, pentru Radio Free Asia, care nu a putut confirma independent aceste relatări în condițiile în care, aflați sub o dictatură comunistă, toți se feresc să mai vorbească deschis despre cele văzute și auzite.

De exemplu, Liu Yingying este victima unei acțiuni disciplinare a Asociației Avocaților din Zhengzhou, din care face parte, după ce a postat pe WeChat o fotografie făcută cu puhoiul de oameni care stăteau la coadă la o casă de pompe funebre din Wuhan, pentru a lua cenușa rudelor incinerate acolo.

Asociația, care se află sub controlul Partidului Comunist, a acuzat-o că ar fi provocat ”nemulțumiri împotriva guvernului”, după ce a postat imaginile care au avut 500.000 de vizualizări și peste 10.000 de redistribuiri.

Liu a cooperat în timpul anchetei deschise împotriva ei, și-a recunoscut vina, a șters postarea și a reflectat asupra greșelii ei, lucru pentru care va fi tratată cu indulgență, a relatat BeijingNews.Net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri