Caută
Close this search box.

Vasile Bănescu: Acordul Patriarhiei cu MAI, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă, până la ultima literă

biserica ortodoxă română

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, este de părere că acordul Patriarhiei cu Ministerul de Interne este „în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă” şi subliniază că România este o ţară şi o societate edificate pe valorile creştinismului, „nici creştinopată, nici creştinofobă”.

Acordul Patriarhiei cu MAI este în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă în vigoare (valabile în spaţiul public, inclusiv al magazinelor alimentare, al farmaciilor etc). Poliţia Română nu ne asigură tuturor doar protecţia şi ordinea publică, ci face acum şi un gest major de civilitate creştină, un gest de cordialitate civică pentru care toţi cetăţenii ortodocşi ai acestei ţări îşi exprimă tăcut recunoştinţa. Mai puţin ideologii anticreştini mereu de serviciu. Suntem o ţară şi o societate edificate pe valorile culturale şi spirituale ale creştinismului, o societate tolerantă, solidară, civilizată. Nici creştinopată, nici creştinofobă„, a declarat miercuri Bănescu, potrivit agerpres.ro.

a oferi, cu „măsuri de protecţie totală şi perfect legală, Paşti şi Lumina de Paşte celor care le solicită”, reprezintă un gest salutar, şi nu criticabil.

„A oferi, sub măsuri de protecţie totală şi perfect legală, Paşti şi Lumina de Paşte celor care le solicită şi le primesc prin voluntari acreditaţi şi corespunzător echipaţi (mult mai bine decât curierii care ne aduc mâncare sau produse comandate online), a oferi aceste lucruri în deplină ordine, nu tuturor la întâmplare, este un gest pe care bunul simt, dublat acum atent şi de fireasca grijă faţă de ceilalţi, ne invită în mod firesc să îl salutăm, nu să îl criticăm”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri