Caută
Close this search box.

Vela: Avem în analiză o relaxare a programului pentru persoanele de peste 65 de ani

vela

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că are în analiză o relaxare a restricţiilor pentru persoanele peste 65 de ani, iar intervalul orar în care acestea pot merge la cumpărături va fi mutat mai de dimineaţă.

„Avem în analiză o relaxare a programului persoanelor de peste 65 de ani. A venit şi căldura şi probabil intervalul orar 11,00 -13,00 nu este cel mai nimerit. Va fi mutat mai în prima parte a zilei coroborat şi cu faptul că la magazine, în prima parte a zilei, beneficiaţi de condiţii mult mai propice pentru a fi protejaţi în sensul în care supermarketurile sunt igienizate, dezinfectate la primele ore”, a spus Vela, într-un videoclip pe Facebook, în care a răspuns întrebărilor puse de cetăţeni.

El a adăugat că ia în calcul o nouă evaluare pentru un interval orar spre seară sau după-amiază pentru persoanele peste 65 de ani.

„Avem în analiză acest aspect şi vă vom anunţa cât de curând cu privire la reprogramarea programului”, a precizat ministrul.

Un răspuns

  1. Mai de dimineata ar fi mai bine pentru cei peste 65. Mai racoare, mai putina lume. Dupa amiaza ar fi o suprapunere cu cei care ies de la slujbe si ar fi groaznic pentru toata lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri