Caută
Close this search box.

200 de cadre medicale tratează doar un bolnav de Covid într-un spital din România !!?

La spitalul dedicat Covid-19 din Câmpina, circa 200 de cadre medicale, între care 70 de medici, tratează DOAR UN PACIENT, într-un spital cu 300 de paturi, potrivit unei știri difuzate în mai multe rânduri de România TV și ulterior dezbătute într-o emisiune moderată de Andreea Crețulescu.

Pacientul se află la secția de terapie intensivă a Spitalului Muncipal din Câmpina (în foto).

În acest timp, mii de bolnavi din zonă așteaptă să se întâmple ceva, pentru a-și putea trata bolile cronice pe care le au (altele decât Covid), neavând însă unde să se interneze.

În România ar exista acum peste 4 milioane de bolnavi cronici, între care 1,1 milioane sunt bolnavi de diabet, spre exemplu. Toți aceștia nu se pot trata în spitalele care au fost dedicate strict pentru Covid-19, dar care stau – nu puține – aproape goale.

Zilele trecute, la Râmnicu Sărat, un taximetrist de 51 de ani a decedat, în urma unui stop cardio-respirator , neexistând nicio ambulanță care să vină în timp util – a sosit una din alt … oraș, după 40 de minute -, în condițiile în care nici nu ar fi avut unde să fie dus, singurul spital din oraș fiind dedicat în exclusivitate Covid-ului, așa cum se întâmplă și la Câmpina.

În sistemul medical se vehiculează faptul că 34.000 de paturi ar sta în prezent neocupate neocupate, în vreme ce milioane de bolnavi cronici se tratează acasă, cu un risc din ce în ce mai ridicat de mortalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri