Caută
Close this search box.

33 de stații OMV din țară folosesc energie solară pentru activitatea de zi cu zi

OMV, unul dintre cei mai importanți distribuitori de carburanți din România, se alătură companiilor și comunităților care tratează cu responsabilitate impactul pe care activitatea zilnică o poate avea asupra mediului înconjurător. Astfel, compania a dotat 33 de stații de alimentare cu panouri fotovoltaice, care vor reduce considerabil amprenta de carbon a acestora.

Ce efect au panourile fotovoltaice din cele 33 de stații?

În primul rând, acestea înlocuiesc cu energie regenerabilă 10% din consumul total de energie electrică al stației. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă acest lucru, este suficient să aflăm că aceste panouri pot produce 30.000 kWh/stație într-un singur an, adică echivalentul energiei necesare pentru alimentarea a 8 gospodării. Totodată, dacă ar fi să comparăm numărul e kWh produși anual în stațiile OMV cu energia consumată de electrocasnicele noastre, am observa că această cantitate de energie s-ar traduce prin milioane de ore funcționare:

Totodată, dotarea stațiilor cu panouri fotovoltaice are un efect remarcabil și în ceea ce privește reducerea amprentei anuale de carbon, care va fi cu 8,3 de tone mai mică pentru fiecare stație OMV care folosește această tehnologie.

Ce este amprenta de carbon?

Amprenta de carbon (CO2) reprezintă suma gazelor cu efect de seră pe care o activitate, o persoană, o companie, ori un obiect le emite într-un interval de timp. Cu alte cuvinte, de la folosirea unui mijloc de transport până la întreținerea unei gospodării, activitatea de a găti, ori chiar faptul că lucrăm jumătate de oră la calculator, totul lasă asupra mediului înconjurător o „amprentă”, care se calculează în funcție de cantitatea de emisii de CO2.

Luând în considerare obiectivele europene privind neutralizarea emisiilor de carbon până în anul 2050, este important să înțelegem că acestea pot deveni o realitate doar prin implicarea noastră, a tuturor. Pentru OMV, instalarea panourilor fotovoltaice în stațiile din țară reprezintă un mod eficient de se implica în acțiunile de protejare a mediului înconjurător. Fiecare stație dotată cu această tehnologie își reduce amprenta de carbon cu 8,3 de tone, în fiecare an. Prin comparație, aceasta este cantitatea de CO2 pe care o gospodărie o emite, în medie, de-a lungul a 11 de ani.

Așadar, 2020 aduce o schimbare majoră în activitatea stațiilor OMV din România care, din grijă pentru mediu și comunitățile din care fac parte, monitorizează atent consumul de energie. Această soluție este disponibilă, în prezent, și în 7 stații Petrom din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri