Caută
Close this search box.

ANM a emis un cod galben de vreme severă. Vijelii și descărcări electrice în cea mai mare parte a țării

După o zi călduroasă, în sudul țării, cu aproape 30 de grade la umbră, vin vijelii cu ploi torențiale și grindină în aproape toată țara.

Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben, până joi seară.

Meteorologii spun că în zona Olteniei și a Carpaților Meridionali ar putea să cadă local și 60 de litri de apă pe metru pătrat, așadar e risc crescut de inundații în unele localități.

În plus, meteorologii ne atrag atenția și asupra altor fenomene periculoase, cum ar fi vânt de 70 de km pe oră și grindină.

capă de furia naturii doar 10 județe din nordul și vestul țării, însă și pe aici vom vedea destul de puțin soarele. Vestea bună este că temperaturile nu scad foarte mult, rămân între 15 și 26 de grade, cu cele mai mici valori prin depresiuni.

Cel mai cald va fi tot în sudul țării. De joi va ploua mai puțin, însă se răcește simțitor.

Vineri noapte, în jumătatea de nord a țării, nu vor fi mai mult de 8, 9 grade, iar pe la munte este posibil să ningă. Nici ziua nu va fi mai plăcută, temperaturile nu mai trec de 20 de grade și se pare că așa va fi până la finalul săptămânii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri