Caută
Close this search box.

Arafat, avertisment pentru români după relaxarea restricţiilor: „Nu am deschis drumurile la mare şi la munte ca să meargă toată lumea!“

raed arafat

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a explicat ce înseamnă starea de alertă şi ce măsuri se impun începând de vineri, 15 mai. Chiar dacă de azi nu mai este necesară completarea declaraţiei pe propria răspundere pentru deplasarea în interiorul localităţii, „asta nu înseamnă să nu respectăm regulile”, spune Arafat.

„Subliniem faptul că asta nu înseamnă să nu respectăm regulile, masca trebuie să devină obligatorie, distanţarea socială. Modul în care convieţuim cu virusul acum este important. Trebuie să fim foarte responsabili. Este o uşoară pantă descendentă. Ştim că situaţia este sub control. Dar asta nu garantează că numărul cazurilor nu poate creşte.”, a declarat şeful DSU, la DigiFM.

Raed Arafat a fost întrebat şi dacă în ultima perioadă au existat presiuni din partea anumitor domenii pentru relaxarea unor măsuri de restricţie.

„Mesaje de acest fel ajung peste tot. E foarte multă lume care nu înţelege sau care a pus interesul economic înainte. Economia poate fi impactată chiar şi fără măsuri de restricţie. La un anumit moment, te poţi trezi cu firma ta care are 50 de angajaţi, cu 30 dintre ei izolaţi sau la spital. Şi atunci din nou impactul economic e foarte mare. Cerem oamenilor să fie foarte atenţi. Eu înţeleg foarte bine că vin patroni care vor să îi relaxăm. Dacă era după ei, dădeam drumul la turism, la terase. Dar nu merge acest lucru, nu este posibil. Impactul poate fi şi mai devastator dacă scăpăm de sub control infecţia cu SARS-COV-2.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri