Caută
Close this search box.

Bărbat fără permis de conducere, a ucis cu mașina un băiețel de doi ani

Poliţiştii au întocmit dosar penal unui bărbat din localitatea Fărcaşa care a lovit mortal cu maşina un băieţel în vârstă de doi ani, în timpul unor manevre efectuate cu maşina proprietate personală, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, informează Agerpres.

Potrivit acesteia, cazul a fost semnalat de personalul medical din Centrul Medical de Permanenţă Fărcaşa, după ce la unitatea medicală a fost adus, pentru îngrijiri medicale, un băiat de aproximativ 2 ani, care prezenta leziuni.

„Poliţiştii au demarat de urgenţă activităţi specifice pentru a stabili împrejurările în care a fost rănit băiatul, stabilind că în timp ce se afla în curtea unui imobil, acesta a fost surprins şi accidentat de o autoutilitară. La volanul vehiculului se afla un bărbat de 44 de ani, domiciliat în Sighetu Marmaţiei, care efectua o manevră de întoarcere. Ulterior, dându-şi seama că băiatul a fost rănit, bărbatul l-a transportat la Centrul de Permanenţă Fărcaşa pentru îngrijiri medicale. Băiatul a fost transportat apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde ieri (24 mai) a decedat”, a spus Florina Meteş.

Conform aceleiaşi surse, bărbatul care a efectuat manevra de întoarcere a fost testat cu aparatul etilotest, constatându-se că nu se afla sub influenţa alcoolului. De asemenea s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri