Caută
Close this search box.

Bombă în fotbal. Revine Liga I, când și unde.

frf
Reluarea partidelor din Liga 1 se va face în curând, după modelul aplicat în Germania. Răzvan Burleanu a anunțat, în cadrul unei videoconferințe, la care au participat și Mihai Covaliu, președintele COSR, și Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, că echipele din prima ligă de fotbal vor începe, cel mai probabil, antrenamentele colective de la 1 iunie.

Ce efect foarte pervers poate avea pandemia?
Potrivit șefului de la „Casa Fotbalului”, meciurile din Liga 1 vor lua startul, oficial, pe data 13 iunie.

Astfel, după sesiunile de pregătire normale, cluburile vor efectua mai multe meciuri amicale, pe o perioadă de două săptămâni.

„În momentul de faţă suntem sub incidenţa unui protocol medical din data de 15 mai. Cluburile profesioniste din România, şi mă refer la cele din Liga I şi o parte din Liga a II-a, sunt deja în cantonamente şi respectă acest protocol medical, astfel încât vrem să demonstrăm că putem să ne ţinem de acest plan, aşteptând permisiunea ca de la 1 iunie să putem să intrăm în antrenamente colective.

Apoi urmează meciuri amicale, o altă etapă, ca apoi în 13 iunie să putem să începem competiţia, fără spectatori, bineînţeles, în primă fază.

Pentru noi, meciurile fără spectatori reprezintă o stare de urgenţă. Ceea ce înseamnă că este o soluţie doar pe termen scurt şi nicidecum o soluţie viabilă pentru viitorul fotbalului”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri