Caută
Close this search box.

Cea mai grea misiune a unui asistent pe un elicopter SMURD, care şi-a salvat propriul copil

„Niciodată nu am crezut că, văzăndu-mi băiatul plângând, voi fi cel mai fericit om de pe pământ”.

Sunt cuvintele unui tată, asistent medical pe un elicopter SMURD, care zilele trecute a avut cea mai grea misiune din viață: cea de a-și salva propriul copil. Băiatul, în vârstă de 4 ani, fusese lovit de mașină, iar elicopterul pe care lucra tatăl său a fost trimis de urgență să îl preia și să îl transporte la spital.

Sebastian Petruş are 30 de ani și de patru ani este tată. Sâmbătă era de serviciu la SMURD Timișoara, când a primit solicitarea de a pleca să preia un băiețel, victimă a unui accident rutier, potrivit TVR.

Aproape în același timp cu apelul de la dispecerat îl suna și soția, să-i spună că Mario, copilul lor, a fost lovit de mașină în timp ce se plimba cu bicicleta prin sat.

De la primirea apelului până când a ajuns la locul accidentului au trecut 22 de minute. Cele mai lungi și mai cumplite din viața lui Sebastian. În elicopter, tatăl a făcut tot posibilul să își țină copilul treaz până au ajuns la spital.

Mario a fost dus la Spitalul de Copii din Timișoara și a fost operat la picior, iar acum se simte bine. Va mai rămâne sub supravegherea medicilor, iar când va fi externat, tatăl îi va cumpăra o bicicletă nouă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri