Numărul de noi cazuri de coronavirus în Cehia înregistrează cea mai mare creştere zilnică din ultimele patru săptămâni, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii, potrivit Reuters.
Ministerul a anunţat că luni au fost înregistrate 111 noi cazuri, astfel că numărul total al infectărilor a ajuns la 8.586 în Cehia. Nu au fost raportate noi decese, numărul total al morţilor rămânând la 297.
La fel ca alte state din Europa Centrală, Cehia a închis şcoli, magazine şi graniţe atunci când a izbucnit epidemia în martie, însă înregistrează o creştere constantă a numărului de persoane vindecate.
În ultimele săptămâni, autorităţile au deschis economia. Astfel, majoritatea magazinelor funcţionează din nou, alături de cinematografe, teatre şi terase. Există intenţia de a le permite restaurantelor să se redeschidă şi în interior începând de săptămâna viitoare.
Guvernul plănuieşte, de asemenea, ca de la 8 iunie să relaxeze călătoriile spre şi dinspre ţările considerate a fi ferite de riscul de coronavirus, a precizat luni ministrul Sănătăţii, Adam Vojtech. (Sursa: Agerpres)
191 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 7 =