Preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui, salută intenţia Guvernului de a da între 35% şi 41,5% din salariul brut pentru fiecare angajat care se întoarce la muncă, dar apreciază că măsura ar trebui extinsă, sub forma unei scutiri pe nivelul salariului minim.

Guvernul Orban are o idee bună şi trebuie susţinut să o implementeze. Ieri (n.r. – miercuri), domnul Orban a declarat că statul va da între 35% şi 41,5% din salariul brut pentru fiecare angajat care se întoarce la muncă. Foarte bine. De ce 41,5%? Pentru că fix atât sunt taxele pe muncă în România. 35% sunt contribuţiile care constituie cea mai mare parte din povara fiscală pe muncă. Deci chiar dacă nu o spune direct, domnul Orban se referă la impozitarea muncii. În alte cuvinte, statul ar urma, măcar temporar, să elimine taxarea muncii. Din păcate, măsura nu s-ar aplica pentru toată lumea„, arată Năsui, membru în Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor.

În opinia acestuia, „nu e clar cui exact” i s-ar aplica această măsură şi cum poate fi făcută astfel încât „să nu fie nici discriminatorie şi nici să nu inducă stimulente perverse”.

În acest sens, el afirmă că, dacă măsura „s-ar aplica doar angajaţilor de la o dată în sus, oamenii ar putea să-şi dea demisia ca să se reangajeze la loc” şi să beneficieze astfel de facilitatea fiscală. Acesta reaminteşte că USR a abordat de mai multă vreme impozitarea muncii slab remunerate.

Zero taxe pe salariul minim este o măsură care ar ajuta întreaga economie şi predominant românii care muncesc pe salariile mici. Ar ajuta mediul privat să facă faţă crizei şi să se adapteze la realităţile post-COVID. Şi ar da şansa multor români care muncesc pe salarii mici în alte ţări să poată rămâne să muncească în România. Nu cer să ni se atribuie vreun merit pentru această idee. Ar fi foarte bine să fie implementată de către oricine ar fi la guvernare„, adaugă el.

Pe de altă parte, Năsui recomandă Guvernului să ofere scutirea doar pe nivelul salariului minim şi astfel să „lărgească cât mai mult numărul persoanelor cărora li s-ar aplica”, transmite Agerpres.

În felul acesta, măsura „nu ar fi discriminatorie sau ar fi mai puţin discriminatorie”, spune Năsui.

„Cert este că Guvernul începe să-şi dea seama de eşecul programului IMM Invest. Acel program prin care statul îţi ia banii şi ţi-i dă înapoi sub formă de împrumut. Mai mult, şi întreprinzătorii au început să înţeleagă despre ce e vorba. Guvernul a vândut o poveste din care întreprinzătorii se trezesc brusc când ajung în faţa băncilor şi văd că trebuie să-şi pună ipotecă pe tot ce au şi să devină garanţi personali şi ei şi soţi/soţii pe toate bunurile prezente şi viitoare. Practic, nu doar că Guvernul ne împrumută banii noştri, dar garanţia statului se vede abia după ce am pierdut tot”, explică deputatul USR.

234 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 2 =