Caută
Close this search box.

CTP, atac dur la Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu: „Un politician de doi bani și un tembel” Foto

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu i-a atacat foarte dur pe președintele Klaus Iohannis și pe liderul PSD Marcel Ciolacu.

Gazetarul nu l-a iertat pe Iohannis pentru ieșirea în care i-a acuzat pe cei din PSD că vor să vândă Ardealul ungurilor, dar nici pe Ciolacu pentru că a permis ca proiectul autonomiei Ținutului Secuiesc să treacă de Camera Deputaților.

Surprinzător, jurnalistul l-a desființat inițial pe președintele Klaus Iohannis, după ce acesta i-a acuzat pe PSD-iști că vor să vândă Ardealul guvernului de la Budapesta.

„Iohannis e trufaș, rece, arogant, dar nu credeam că e capabil de un asemenea kitch, un teatru de un prost gust desărvârșit, demn de un politician de doi bani. PE-SE-DE, PE-SE-DE, Ja Napot Kivanok, a jucat un teatru prost, a intrat în zona mocirlei slinoase din politică. A forțat peste marginile admise lovitura politică.

Putea să spună că PSD are un istoric de trocuri cu UDMR, de înțelegeri pe sub colțul mesei, cum a fost și în trecut cu Dragnea.

Putea să spună, iată ce au făcut, nu e de mirare că o fac iar. Cum să spună Iohannis așa ceva? Adică Ciolacu vinde Ardealul lui Viktor Orban, da ce-i dă în schimb? Că asta întreabă Iohannis, păi ce dreacu’ putea să-i promită pentru Ardeal? Pentru 1 milion de maghiari și 5 milioane de români. Ce să facă cu el în Ungaria Viktor Orban? O absurditate”, a răbufnit Cristian Tudor Popescu la Digi 24.

Totodată, gazetarul l-a criticat dur și pe Marcel Ciolacul, liderul PSD, pe care l-a făcut tembel. „Va rămâne faptul că în Camera Deputaților, în 2020, în România, a fost aprobat acest proiect de lege pentru autonomia Ținutului Secuiesc.

Tacit înseamnă aprobare! Mulți au spus, trădătorii de țară, bravo Iohannis, dar asta înseamnă să dai frâu liber viscerelor și să nu-ți folosești partea mai de dus a corpului. Ce interes aveau acum PSD să treacă acest proiect de lege? Nu sunt într-o operațiune. E tembelism, domnul Ciolacu e tembel, pur și simplu! Nu înseamnă neapărat că e idiot, tembel înseamnă o persoană delăsătoare”, a completat CTP.

tembel, ~ă smf, a [At: IST. AM. 5572 / V: (înv) ~mpel, (reg) tim~ / Pl: ~i, ~e / E: tc tembel] 1-2 (Persoană) nepăsătoare. 3-4 (Persoană) leneșă. 5-6 (Persoană) incapabilă Si: tălâmb (2).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri