Decretul de instituire a stării de urgenţă semnat de preşedintele României, Klaus Iohannis, poate fi verificat doar de către instanţele de judecată, în ce priveşte temeinicia sau oportunitatea emiterii. El nu poate fi verificat de Parlament sau de Curtea Constituţională, susţin judecătoarele CCR Livia Stanciu şi Simina Tănăsescu.

Punctul lor de vedere apare în opinia concurenţa a motivării deciziei prin care amenzile uriaşe din perioada stării de urgenţă au fost declarate neconstituţionale.

Livia Stanciu şi Simina Tănăsescu fac trimitere la recentă decizie CEDO, Kovesi vs. România, 5 mai 2020, care a stabilit că limitarea liberului acces la justiţie al fostei şefe DNA a rezultat din decizia nr. 358/2018 prin care CCR a afirmat că instanţele de contencios administrativ pot verifica doar legalitatea formală a decretelor emise de preşedintele României.

În plus, CCR încearcă să-şi extindă din nou competentele, pentru a analiza acest decret, fapt care duce la încălcarea deciziei CEDO în acest caz.

Iată opinia concurentă:

Potrivit Liviei Stanciu şi Siminei Tănăsescu ideea conform căreia Parlamentul şi-ar putea depăşi în mod arbitrar competentele care i-au fost expres şi limitativ atribuite prin art.93 din Constituţie şi ar putea nesocoti competentele instanţelor judecătoreşti expres şi formal prevăzute de art.126 alin.(6) din Constituţie, procedând la efectuarea unui control de temeinicie şi legalitate a actului administrativ normativ edictat de Preşedintele României, este contrară literei explicite a Constituţiei şi, în plus, contravine şi principiului separaţiei puterilor în stat (art.1 alin.4) şi dreptului fundamental de liber acces la justiţie (art.21) al oricărei persoane ce s-ar putea considera lezată în drepturile sale subiective de astfel de acte administrative.

În acest caz, controlul parlamentar – invocat falacios (în eroare logica- n.red.) de opinia majoritară – ar viza raporturile de natură politică dintre puterea legiuitoare şi puterea executivă, „care tocmai în considerarea acestui fapt sunt exceptate de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, şi nicidecum aspectele de legalitate formală şi materială ce pot fi verificate doar de instanţele judecătoreşti”.

A greşi este omeneşte, a persista în greşeala este diabolic

Stanciu şi Tănăsescu precizează că CCR încearcă să-şi extindă propria competenta aşa cum s-a întâmplat în cazul Kovesi, fapt sancţionat de CEDO. Cele două fac trimitere la un celebru proverb latin: A greşi este omeneşte, a persista în greşeala este diabolic.

„Opinia majoritară se contrazice singura atunci când afirma că şi acest decret al Preşedintelui României are o ‘valoare constitutionala’, care aminteşte de ‘raporturile de drept constituţional pur’ din decizia nr. 358/2018, doar pentru a-şi putea extinde ultra vireş (dincolo de puteri – n.red.), propria competenta.

În cauză Kovesi v. România (cererea nr.3594/19) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că limitarea liberului acces la justiţie al reclamantei a rezultat din decizia nr. 358/2018 prin care jurisdicţia constituţională a afirmat că instanţele de contencios administrativ pot verifica doar legalitatea formală a decretelor emise de Preşedintele României (a se vedea în special paragrafele 153-157 din hotărârea CEDO în cauză Kovesi v. România, 5 mai 2020).

În prezenta decizie (nr.152/2020) Curtea Constituţională merge mai departe şi afirma că instanţele de contencios administrativ nu pot verifica nici legalitatea formală a acestor acte administrative cu caracter normativ de vreme ce ele vor fi supuse controlului politic al Parlamentului şi controlului jurisdicţional al Curţii Constituţionale, ceea ce practica relevanta a instanţelor judecătoreşti, confirmată recent şi de jurisdicţii internaţionale precum CEDO, infirmă.

Errare humanum est, perseverare … (A greşi este omeneşte, a persista în greşeala este diabolic, proverb latin – n.red.)”, scriu cele două judecătoare.

„CCR neagă realitatea statului de drept”

Stanciu şi Tănăsescu precizează că faptul că opinia majoritară susţine că decretele Preşedintelui României sunt supuse unui dublu control, anume unul politic, realizat de Parlament şi unul juridic, realizat de Curtea Constituţională „neagă realitatea normativă obiectivă din statul de drept care ar trebui să fie România: competenta Parlamentului şi, respectiv, a Curţii Constituţionale sunt fiecare prevăzute de Constituţie, iar aceasta nu a conferit astfel de atribuţii nici legiuitorului şi nici judecătorului constituţional”.

Potrivit acestora, Parlamentul încuviinţează sau nu instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nu verifica temeinicia ori oportunitatea decretului Preşedintelui României pentru simplul motiv că astfel de atribuţii au fost date de Constituţie (art.126 alin.6) în competenţa instanţelor judecătoreşti. Curtea Constituţională are o competentă stabilită tot de Constituţie (art.146) şi ea nu include verificarea vreunor acte administrative normative ale Preşedintelui României; nici constituantul originar şi nici cel derivat nu au conferit astfel de atribuţii judecătorului constituţional din România.

„Nu în ultimul rând, în prezenţa cauza Curtea Constituţională a fost sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la anumite acte normative şi nu cu un conflict juridic de natură constituţională pentru a putea preciza competentele autorităţilor publice cărora a ales să li se adreseze”, conchid cele două.

Motivarea celor doi judecători, opinia concurentă, poate fi citită la finalul motivării CCR.

778 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 7 =